bloguldeistorie

Competenţe de  atins:   1.1. Formularea, în scris şi oral, a unor opinii referitoare la o temă de istorie A.   Articolul 9 (1) Comunitatea se întemeiaza pe o uniune vamala care cuprinde ansamblul schimburilor de marfuri si care implica interzicerea, în relatiile dintre statele membre, a taxelor vamale la import si la export si a oricaror taxe cu efect echivalent, precum si adoptarea unui tarif vamal comun în relatiile cu tarile terte.       Articolul 12 În relatiile comerciale reciproce, statele membre se abtin sa introduca între ele noi taxe vamale la import si la export sau taxe cu efect echivalent, precum si sa le majoreze pe cele în vigoare.                                                                                                                      Tratatul de la Roma , 1957 B.  Consiliul European de la Copenhaga nu numai că a aprobat principiul extinderii Uniunii Europene spre ţările asociate din Europa Centrală şi de Est, dar a şi definit criteriile pe

Competenţe de  atins:   1.1. Formularea, în scris şi oral, a unor opinii referitoare la o temă de istorie A. Pe continent, prestigiul statului naţiune a suferit în timpul războiului. Guvernele naţionale nu au reuşit să împiedice distrugerea statelor naţiune sau uciderea, torturarea şi înrobirea cetăţenilor lor. În Marea Britanie însă, instituţiile statului nu au fost afectate; ele au rămas intacte şi au funcţionat cu o remarcabile eficienţă şi nepărtinire. Pentru Britanici separarea lor de continent prin Canalul Mânecii a rămas axiomatică. Britanicii nu erau interesaţi să transfere conducerea unei asociaţii puternice şi cu caracter mai permanent pe care mulţi europeni şi-o dureau, dar pe care Marea Britanie, numai în 1945, a avut forţa şi autoritatea să o ofere.                                                                     Peter Calcovoressi, Politica mondială după 1945  B. Churchill a rămas la conducere şi a continuat să călătorească în lung şi-n lat, promovându-şi ideil

       Istoria românilor în chipuri şi icoane reprezintă una dintre cele mai cunoscute lucrările ale marelului nostru istoric Nicolae Iorga. Apărută la Editura Humanitas, disponibilă şi în variantă electronică, lucrarea este un adevărat ceasclov  al istoriei româneşti, o abordare inovatoare atinsă cu greu de istoriografia postbelică.          Lucrarea debutează cu o prezentare a voievozilor medievali, necesară pentru cel ce doreşte să facă o sinteză din acest punct de vedere. Ea este urmată de o prezentare succintă a unor chipuri de doamne ce au rămas în tradiţia istorică românească. Dintre chipurile zugrăvite cu măiestrie de Iorga iese în evidenţă cel al Elenei Rareş: " Elena, căreia i se mai zicea şi Ecaterina - sau Cătălina -, fu o doamnă după chipul Despinei. Ea a ridicat bisericile Sf. Gheorghe şi Ospenia din Botoşani şi a dăruit tuturor celorlalte odăjdii lucrate cu mâna ei, dintre care una, un aer, se păstrează încă la Putna. Şi ei îi era păstrată o viaţă bogată de multe p

        Ea ne-a dat singura literatură, dacă nu ţinem seamă de viaţa deosebită, trăind într-o anumită fantezie originală, păgână, foarte bogată a poporului. Pe când ţăranul răspundea la fiecare din întrebările cele mari cu un întreg mănunchi de poveşti înflorite de care era fermecat şi care-l mulţumeau: poveşti de sfinţi ai bisericii, de sfinţi pe care biserica foarte de mult îi învinsese , poveşti cu zâne, de frumoase fiinţe mai presus de lume - cărturarul, târgoveţul, boierul citeau la cartea sfântă.      Altă şcoală nu mai era atunci decât a mănăstirilor şi bisericilor. Călugării aveau nevoie de slujbă; mănăstirea avea nevoie necontenit de preînnoirea călugărilor; ţării îi trebuiau vlădici; în bisericile cele mari se cereau dascăli cu bun meşteşug de citire şi cântare. Pentru citire şi pentru cântare deci, pentru învăţarea limbii slavone, care era limba bisericească, au fost cele dintrâi şcoli ale noastre.           Ce se învăţa în ele se ştie din mărturisiri mult mai târzii, d

     ...între timp, un general de dincolo de Atlantic pune populaţia din Weimar să defileze prin faţa crematoriilor lagărului de concentrare de acolo şi îi declară - poţi spune pe nedrept? - îi declară pe aceşti biigheri, ce-şi văzuseră, ce-şi văzuseră, sup aparenţe de onestitate, de facerile lor şi încercaseră să nu voiască a şti nimic, cu toate că vântul le suflase-n nas putoarea de carne omenească arsă - îi declară, zic, complici la ororile acum date în vileag şi îi sileşte să caşte ochii la ele, să privească...          Privesc şi eu cu ei, mă las târât, în gând, cu ei o dată, în rândurile lor, năuce, sau poate chiar îngrozite. Zidurile groase ale beciului de tortură, în care o dictatură sortită din capul locului neantului transformase Germania, au fost sparte, li ignominia [josnicie, infamie] noastră dezvăluită, târâtă în faţa lumii, a comisiilor străine de anchetă, şi acestea vor arăta peste tot incredibilele imagini; ajunse la ele acasă, vor raporta: cele văzute întrec în oro

       Primele zile de arşiţă din august 1914 m-au găsit schimbând un  tren cu altul, aşteptând prin gări nuşunând de omenire, pe peroane pline cu gămezi de bagaje lăsate în părăsire, grăbindu-mă să ajung de la freising la Baumburg în Turingia, la regimentul meu, unde trebuia să mă prezint de urgenţă, în calitate de sergent major în rezervă.           Războiul izbucnise. Soarta, care de atâta vreme mocnea ameninţătoare asupra Europei, se dezlânţuise, şi în oraşele noastre, capetele şi inimile oamenilor erau răvăşite de teamă, de exaltare, de presentimentul durerii, de înduioşare în faţa destinului, de sentimente de forţă şi sacrificiu deghizate într-o disciplinată "potriveală" "la comandă" a tuturor celor prevăzute, exersate şi învăţate. Se prea poate, şi sunt foarte dispus s-o cred, că prin alte părţi, în ţări duşmane şi chiar în cele aliate, acest scurt circuit al soartei să fi fost resimţit mai curând ca o catastrofă, un grand malheur,  cum am auzit de atâtea