Ideea de Europa

Competenţe de  atins:
 1.1. Formularea, în scris şi oral, a unor opinii referitoare la o temă de istorie

A. Pe continent, prestigiul statului naţiune a suferit în timpul războiului. Guvernele naţionale nu au reuşit să împiedice distrugerea statelor naţiune sau uciderea, torturarea şi înrobirea cetăţenilor lor. În Marea Britanie însă, instituţiile statului nu au fost afectate; ele au rămas intacte şi au funcţionat cu o remarcabile eficienţă şi nepărtinire. Pentru Britanici separarea lor de continent prin Canalul Mânecii a rămas axiomatică. Britanicii nu erau interesaţi să transfere conducerea unei asociaţii puternice şi cu caracter mai permanent pe care mulţi europeni şi-o dureau, dar pe care Marea Britanie, numai în 1945, a avut forţa şi autoritatea să o ofere.
                                                                    Peter Calcovoressi, Politica mondială după 1945 

B. Churchill a rămas la conducere şi a continuat să călătorească în lung şi-n lat, promovându-şi ideile despre modalitatea optimă de reconstruire a lumii postbelice. La universtatea din Zurich, în septembrie 1946, el a oferit viziunea unei "familii europene", "ceva asemănător unor State Unite ale Europei", pornind de la uluitoarea propunere a realizării unei reconcilieri între doi inamici istorici, Germania şi Franţa. Dar care avea să fie rolul Marii Britanii într-o asemenea epocă de aur? Marea Britanie trebuia să facă tot posibilul şi să determine o asemenea întorsătură a evenimentelor, însă fără a se implica afectiv în ele. Anglia, Commonwealthul, "puternica Americă" şi el personal, precum şi -se spera - Uniunea Sovietică urmau să acţioneze ca "prieteni şi garanţi ai noii Europe, luptând pentru dreptul ei de a trăi şi de a străluci". Trebuie spus că Churchill nu a deviat niciodată de la această atitudine.
                                                                                     Norma Rose, Churchill. O viaţă de rebel 

C. Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă.
   Contribuţia pe care o poate aduce civilizaţiei o Europă organizată şi activă este indispensabilă pentru menţinerea unor relaţii paşnice. Asumându-şi, timp de mai bine de 20 de ani, rolul de campioană a unei Europe unite, Franţa şi-a pus dintotdeauna eforturile în slujba păcii. Nu am reuşit să realizăm o Europă unită şi ne-am confruntat cu războaie.
    Europa nu se va construi dintr-o dată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care vor genera în primul rând o solidaritate de fapt. Alăturarea naţiunilor europene implică eliminarea opoziţiei seculare dintre Franţa şi Germania. Orice acţiune întreprinsă trebuie să aibă în vedere în primul rând aceste două ţări.
                                                                                                  Declaraţia Schuman, 9 mai 1950

Cerinţe:

  1. Expuneţi o opinie asupra ideii de Europa la sfârşitul celui de-al doilea război mondial aşa cum rezultă din sursa A.
  2. Dezbateţi viziunea lui Winston Churchill despre Europa pornind de la sursa B. Cât de prgamatică a fost viziunea sa asupra Europei?
  3. Despindeţi câteva motivaţii ce au stat la baza procesului de unificare europeană pornind de la sursa C.   

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Declaraţia Drepturilor (1689)

Formarea statelor medievale românești

Ideea de Europa (clasa a XI-a)