bloguldeistorie

         80. După ce zarva se potoli şi se împliniră cinic zile din ziua omorului, cei care se răzvrătiseră împotriva magilor ţinură sfat despre cum se înfăţişau lucrurile. Cu acest prilej s-au rostit cuvântări de necrezut pentru unii eleni, dar care nu-i mai puţin adevărat că s-au rostit. Otanes dădu sfatul că treburile ţării să fie aduse în faţa obştii perşilor şi ţinu următoarea cuvântoare: "Părerea mea este că nu e bine ca unul singur din noi să ajungă stăpân. Acest lucru nu e nici plăcut, nici potrivit. Ştiţi foarte bine până undea mers trufia lui Cambyses şi cu toţi aţi încercat pe pielea voastră trufia magului. Cum poate oare monarhia să fie o orânduire nimerită, când în monarhie este îngăduit unuia să facă tot ce vrea, fără să fie tras la răspundere? Fie el şi cel mai desăvârşit dintre oameni, pus în acest loc de frunte tot s-ar abate de la firea obişnuită. Trufia i se zămisleşte în suflet pe umbra bunurilor ce le are la îndemână, iar pizma este dintru început înnăscută î

În Atena clasică, dar nu numai aici, nu existau şcoli pentru fetiţe sau adolescente. Ele puteau auzi de la mamele lor, de la rudele bătrâne şi de la sclave poveşti despre tradiţia mitică, legată de riturile religioase îndeplinite de cetate, şi uneori puteau chiar să înveţe să scrie şi să citească. Dar probabil că nu este departe de concepţia răspândită în lumea bărbaţilor ideea exprimată în unele versuri ale lui Menandru: "S-o înveţi pe o femeie să scrie şi să citească? Ce greşeală nebunească! Ca şi cum i-ai mai da alt venin unui şarpe oribil". Şi în epoca elenistică analfabetismul pare mai răspândit în rândul femeilor decât în rândul bărbaţilor, dacă ţinem cont de numărul de femei care apelau la alţii unde exista o şcoală frecventată de ambele sexe, iar la Pergam aveau loc concursuri de recitări poetice şi de lectură pentru fete, dar acestea nu erau fenomene curente şi chiar educaţia fizică era o prerogativă în esenţă masculină.                                         

La sfârşitul zilei de muncă, pe şantier rămân morţii. Zăpada le acoperă, încetul cu încetul, chipurile. Unul s-a chircit sub o roabă răstunată, cu mâinile vârâte în mâneci şi îngheţat în această poziţie. Altul - cu capul între genunchi. Alţi doi - degeraţi, cu spinările lipite una de alta. Flăcăi de ţară -cei mai mai buni lucrători pe care ţi l-ai putea imagina. Sunt expediaţi la canal cu zecile de mii şi autorităţile au grijă ca nimeni să nu nimerească în acelaşi lagpunkt [lagăr] cu vreo rudă: îi despart. Din capul locului li se dă o asemenea normă de găleţi şi blocuri eratice, cu care n-ar putea-o scoate la capăt nici vara. Nimeni nu-i povăţuieşte, nimeni nu-i îndrumă şi ei trag din răsputeri, ca în sat, se topesc pe picioare şi iată-i îngheţînd îmbrăţişaţi, doi câte doi. Noaptea vin cu săniile să-i ridice. Când cărăuşii aruncă leşurile în sanie, se aude un trosnet ca de lemn. Până vara, din cadavrele neridicate la timp rămân doar oasele, care sunt aruncate în betoniere odată cu pie