Claudia Cazacu, Aspecte ale industrializării în Botoșani
Claudia Cazacu
Colegiul Economic „Octav Onicescu” Botoşani
Începutul industrializării
Botoşaniului este greu de stabilit, tocmai datorită dificultăţilor în definirea
industrializării, cât şi specificului agricol al economiei din nordul Moldovei.
Lipsa documentelor istorice de arhivă îngreunează căutarea răspunsurilor cerute
de problema începuturilor industrializării Botoşanilor. Putem vorbi de începuturile existenţei unei
industrii spre sfârşitul secolului al XVII-lea, când au apărut primele fabrici
unde se produceau lumânări şi săpun, două articole indispensabile, materia
primă regăsindu-se din abundenţă[1]
Pentru prima dată, motorul cu aburi a
englezului James Watt a fost pus în funcţiune la Botoşani în anul 1844, când a
fost ridicată prima moară sistematică de mare productivitate, înaintea celei de
la Bucureşti din 1854. Datorită grâului foarte bun pentru panificaţie recoltat
în județ, aceste mori producând o făină superioară numită în epocă ,,trei nule”, renumită în
străinătate. De aceea, într-un raport al Camerei de Comerț şi Industrie
Botoșani, din anul 1906, s-a scris: ,,În
ceea ce privește industria morăritului, Botoșani este pentru Romania ceea ce
este Budapesta pentru Ungaria”[2]. Însă,
când păreau că există începuturi promițătoare, Fabricile de bere (Cișmea) şi
ulei au fost abandonate, aceiaşi soartă având-o şi industria conservelor de peşte,producţia
de negru animal (sodiu), industria pielăriei, textilă şi chiar cea a
confecțiilor și-au pierdut treptat din importanță. În felul acesta, în preajma
primului război mondial, activitatea industrială a orașului aproape că nu mai
conta[3].
Procesul de industrializare a
cunoscut maxima dezvoltare în timpul regimului comunist, reprezentând pentru
elitacomunistă românească, după exemplul bolşevic, o acțiune mai mult ideologică
decât economică[4].
Prin urmare, procesul de industrializare din anii ’50 nu a fost conceput pe
baza criteriilor de eficienţă economică, dar el era o încercare de reducere a
decalajului de dezvoltare economică a ţării faţă de Europa. Astfel, în anul 1949
au fost puse bazele industrializării forţate în România, ca parte a unui proces
care trebuia să înlocuiască structurile distruse ale mediului social,datorate
arestărilor masive.
Industrializarea[5] era
prioritatea economică absolută a elitei guvernante românești. Ea era în
situația să aleagă între fidelitatea față de elita suzerană, care nu mai
sprijinea politica economică a liderilor P.M.R., și propriul program de
dezvoltare. Și a ales să continue industrializarea, cu riscul de a fi izolată
în plan economic și politic și de a suferi represalii. După anul 1960, U.R.S.S.
se orienta spre un alt model economic, care să accelereze propria sa dezvoltare
și să limiteze tendințele centrifuge ale țărilor satelite. Aceste tendințe
începuseră să se manifeste în zona economicului[6].
Naționalizarea a constituit punctul
de ruptură de vechile relații economice, politice și sociale, având un caracter
violent. Reverberaţiile industrializării forţate au ajuns şi în nordul Moldovei
la Botoşani. La acel moment, procesul de naționalizare pornea de la cele câteva
unităţi cu profil meşteşugăresc-industrial existente în teritoriul județului,
ce constituiau baza activității industriale: Atelierul mecanic pentru reparații
unde lucrau 20 de muncitori, Fabrica de ulei – 25 de muncitori, 2 mori
sistematice – 50 de muncitori. Simultan au mai fost supuse procesului de
etatizarealte 42 de mori, 19 prese de ulei, toate cu un efectiv de 300 de
salariați, din care 40 calificați[7].
Actul de naștere al industriei
socialiste botoșănene se semnează prin înființarea la Botoşani, la 1
octombrie1948, a Întreprinderii mecanice pentru agricultură şi industrie
alimentară (I.M.A.I.A). Unitatea provenită dintr-un vechi atelier de reparații,
cu câteva zeci de muncitori, a cunoscut o continuă dezvoltare, având în anul
1980 peste 800 de muncitori. Ea producea peste 12 tipuri de utilaje pentru
întreținerea culturilor, 8 tipuri de utilaje pentru zootehnie și peste 300
tipuri piese de schimb pentru tractoare şi mașini agricole[8]. În anul
1949 a luatființă Întreprinderea Textilă ,,Moldova”, care avea să rămână cea
mai reprezentativă unitate industrială din prima etapă de dezvoltare a
economiei judeţului. În aceeași perioadăeste înfiinţată o nouăunitate din
ramura industriei uşoare, Întreprinderea de confecții Botoșani, constituită
prin preluarea unor ateliere cooperatiste, ce cunoaște mai multe denumiri în decursul
timpului: Fabrica de tricotaje ,,23 August”, Fabrica „Republica” etc[9].
În
cadrul ramurii industriei alimentare s-a constituit la 1 octombrie 1950
Întreprinderea Regională Alimentară “Flamura Roșie” în baza deciziilor nr. 49
și 69 din 30 septembrie a Comitetului Provizoriu Regional Botoșani[10].
Aceasta a unit toate morile existente la acea vreme pe teritoriul orașului
Botoșani, preluând toate bunurile acestora prin naționalizare. Printre acestea
se pot enumera: Moara fost Getzel, Moara “11 iunie”, Moara Tudor Vladimirescu,
Moara și Presa de ulei “1 mai”, Moara și Presa de ulei “23 august”, Moara Ilie
Pintilie, Presa de ulei N. Stein, etc.[11].
Din păcate, multe dintre ele se aflau
într-o stare deplorabilă, utilajele și mașinile de lucru fiind în cel mai bun
caz, ruginite sau uzate[12],
neavând încadrat personal de execuție și nici schema de organizare pentru a
putea face încadrarea cu personalul respectiv, atât la protecția muncii cât și
la celelalte secții[13].Orice
activitate care se dorea a fi întreprinsă era aproximativ imposibilă din cauza
infrastructurii ineficiente. Drept efect, sunt înregistrate numeroase înştiinţări
superiorilor ierarhici solicitându-se piese de schimb. De asemenea, se reclama şi
insuficiența materiilor prime, multe rămânând fără răspuns.
Lansarea etapei a doua a industrializării
forțate a modificat climatul economic al comunității în mod decisiv. Începând
cu anul 1958 a debutat efortul statului de electrificare a comunei Bucecea, în
contextul unui plan mai larg de industrializare. Cel mai important proiect
economic comunist pentru comuna Bucecea l-a reprezentat construcția fabricii de
zahăr din localitate. Anunțul lansării proiectului a fost făcut într-o ședință
extraordinară a Comitetului Executiv raional Botoșani de Vasile Ștefan. Astfel,
Bucecea a fost declarată centru muncitoresc, construcția fabricii realizându-se
în decursul a doi ani. La sfârșitul anului 1960 fabrica de zahăr se afla în
funcțiune, fapt ilustrat într-un articol propagandist drept punerea în
funcțiune a obiectivului economic de la Bucecea. În final, suprafața Fabricii
de zahăr “Siretul ” Bucecea era întinsă pe 24 ha[14].
Primele date economice nu s-au încadrat
în indicii prevăzuți de planul de stat. Pentru anul 1962 s-a înregistrat o
productivitate scăzută datorată angajării unui număr suplimentar de muncitori
necesari față de stimările inițiale. Acest lucru era explicat prin lipsa unor
depozite corespunzătoare de stocare a zahărului comparativ cu capacitatea de
producție a fabricii. În anii următori au fost realizate ajustările necesare
derulării unui ciclu economic normal. Planul fabricii de zahăr pentru anul 1964
s-a ridicat la valoarea de 199.889 mii lei producție globală și 204.336 mii lei
producție marfă. Din cele 45.000 tone zahăr estimat a fi produs, 17.000 tone
urmau a lua drumul exportului. Raportările de la sfârșitul anului indicau depășiri ale indicilor de plan la
toate compartimentele, ceea ce ilustra productivitatea crescută a fabricii.
Aceleași situații se reîntâlnesc și pentru anii următori: în 1967, planul impus
fabricii a fost depășit cu 105%, iar în 1972 valoarea producției a fost
întrecut cu 97.218 lei[15] Astfel,
fabrica de zahăr avea o producţie uriaşă şi ajunsese alături de cea de la Bod,
din judeţul Braşov pe primul loc în țară[16].
Fabrica de zahăr a rămas în
continuare un etalon de productivitate la nivelul județului Botoșani. Producția
globală a anului 1979 era de 126,7%, în condițiile în care înghețul timpuriu a
afectat calitatea sfeclei de zahăr recoltată.În fabrică lucrau peste 600 de
muncitori, parte localnici, parte veniţi din comunele şi oraşele
alăturate. Concluzionând, fabrica de zahăr, una dintre primele investiții
industriale de la nivelul județului Botoșani, și-a păstrat profitabilitatea,
însă, din păcate, nu a rezistat noilor factori politici de după 1989, fiind devastată
în totalitate.[17]
În acelaşi context, în anul 1959
apare în Botoșani prima unitate moderna a industriei alimentare: Fabrica de unt
și produse lactate, iar în 1965 intră în funcțiune o modernă fabrică de pâine,
aparținând Întreprinderii de morărit şi panificație. Doi ani mai târziu, la
Dorohoi, luaființă o nouă unitate de industrie ușoară, Întreprinderea de
confecții[18].
Având la dispoziție toate aceste întreprinderi, care prin activitatea lor au
contribuit la ridicarea nivelului economic al județului, se părea căBotoșaniul
se putea compara, cel puţin la nivelul planurilor de viitor şi a investiţiilor,
cu alte oraşe dezvoltate ale ţării. Practic, această realitate rezulta din
raporturile redactate către conducerea de partid şi a statului la mijlocul
anului 1969.
În ceea ce privește planul de
marfăvândută şi încasată, acesta era împlinit în proporție de 100,3%, mai exact
un spor de 1,505mii lei[19].
Paradoxal, cele mai reprezentative capacităţi industriale ale oraşului erau
trecute pe lista neagră, ele nereuşind să atingă indicatorii de plan prognozaţi:
Întocmai se poate vorbi şi despre gradul
de realizare a planului producției globale, aşa cum rezultă din informările
oficiale trimise autorităţilor centrale de la Bucureşti. Acesta era îndeplinit
în proporţie de 105,4%, obținându-se peste plan 21,536 mii lei. Într-o
contradicție totală, întreprinderile aflate la coada tabelului în ce privesc încasările pentru marfa vândută
şi încasată, se situau în fruntea clasamentului: Uzinele textile „Moldova”,
Fabrica de confecții Dorohoi, Fabrica de zahăr Bucecea şi Întreprinderea de
industrie locală „Lupta pentru pace” Dorohoi[20].
Autorităţile economice judeţeneexplicau
totuși descreșterea producției globale pe total județ (23,804 mii lei) faţă de
anul precedent, acuzând schimbarea structurii sortimentelor produse la
fabricile textile, cât şi neprimirea zahărului brut din Cuba pentru prelucrare
la Fabrica de zahăr „Siretul” din Bucecea[21].Nepotrivirea
cifrelor reale cu cele oficiale, precum şi justificările autorităţilor locale
erau în mod evident un semn al dezechilibrelor economice existente. În faţa
acestor realităţi, fiecare plan de producţie şi vânzări impus fiind depășit
doar pe foaia de hârtie, existau unele neajunsuri cu care întreprinderiles-au
confruntat în realitate:
Ø
lipsa
unor ţesături, cât şi slaba calitate a celor deținute în stocuri de către
întreprinderile textile;
Ø
întreruperea
frecventă a utilajelor, datorată lipsei de energie şi defecțiunilor acestora;
Ø
scădereanumărului
de ore lucrate, prin creștereanumărului de concedii de maternitate precum şi a
absenteismului nemotivat, ce provocau pierderi de 3,8 mii lei;
Ø
nu
au fost încheiate contracte de livrare pentru utilajele descentralizate, în
valoare de 10129 mii lei[22]
Prin urmare, din cauza calităţii reduse
a produselorau fost înregistrate 60 de refuzuri pe motiv de calitate în valoare
de 1.453 mii lei: la Uzinele textile „Moldova” – 26 de cazuri în valoare de977
mii lei şi la Fabrica de confecții Botoșani – 6 cazuri,pierderea înregistrată
ridicându-se la 224mii lei[23]. Pe
lângă toate acestea, întreprinderile industriale din județ aveau restanțe în
livrarea produselor contractate de peste 9.000 mii lei, dintre care 1.600 mii
lei la Întreprinderea „Flamura Roșie”; 7200 la Fabrica de confecții Botoșani şi
împrumuturi restante în valoare de 6.989 mii lei[24]. În
aceste condiții se încuraja exportul, organizându-se expoziții şi vizite ale
străinilor pentru a vedea de unde pleacă produsul şi bineînțeles modul său de
prelucrare. Au fost alocate sume consistente de bani (în anul 1969 – 1.160 mii
lei şi în 1970 – 1.200mii lei) pentru crearea de condiții la secțiile de
mecanizare, ce constau în ateliere de reparații, şi anumite facilități privind
personalul – dormitoare comune şi cantine[25]. Situația reală era prezentată prin prisma angajaților, în
editorialul din oficiosul „Clopotul” întitulat ”Adevărata analiză a reieșit
din cuvântul salariaților”, din 31 iulie 1970 realizat la Fabrica de
confecții Botoșani. În articol, era evidențiată nepotrivirea cifrelor realizate
cu cele de la refuzuri și împrumuturi restante, fără a fi acuzată conducerea.
Muncitorii confirmau calitatea inferioară a produselor, ceea ce ducea la
creșterea refuzurilor, toate fiind cauzate de munca lipsită de răspundere:
”Așteaptă rugați să-ți repare mașina sau se lasă așteptați în procesul de
îndrumare a producției”[26]. Într-un alt articol, ”Timpul trece,
consumurile ridicate rămân”, din 12 august acelaşi an, cu referire specială
la Uzinele Textile ”Moldova„, se arăta existenţa unor utilaje inactive în număr
de 100, fapt cauzat de lipsa muncitorilor, pentru care s-au încărcat costurile
de producție prin plata de amortizări cu peste 500.000 lei[27].
În ciuda potențialului economic al
orașului Botoșani, exprimat prin depășirile planurilor impuse,cel puţin la
nivel declarativ, erau necesare o serie de îmbunătăţiri, regăsite în „Propunerile județului Botoșani la Congresul
X al P.C.R. în plen şi pe ședințe de lucru”.Dintre acestea enumerăm câteva:
Ø
Înființarea
unei secții care să prelucreze o serie de produse şi subproduse zaharoase la
Fabrica de zahăr „Siretul” din Bucecea;
Ø
Lărgirea
gamei de mașini agricole şi tractoare produse, adaptabile la terenurile
nemecanizabile;
Ø
Construirea
unei fabrici de mobilă cu secție pentru prelucrarea cheresteleide foioase[28]
Concomitent, în dorința creșterii
productivității economice, conducerea combinatului textil din Botoșani a inițiat
acțiuni ce urmăreau cunoașterea gusturilor populației și orientarea
sortimentelor de mărfuri în funcție de acestea. Drept urmare, trimestrial urmau
a fi organizate parade ale modei,
deschise publicului larg. Scopul acestor acțiuni consta în scăderea
cheltuielilor întreprinderii prin creșterea gradului de mecanizare a lucrărilor[29].
Iniţiativele au fost ilustrate şi în presă. Într-un
articol din „Clopotul” întitulat ”Mișcarea de inovații” se punea
problema scăderii îngrijorătoare a numărului de inovatori și inovații, din
ultimii trei ani concluzionându-se „Motivul regresului este unul singur: a
scăzut interesul pentru munca de inovație, atât a conducerii cât și a
angajaților, fiind mult mai comod să se aștepte fonduri de investiții decât să
se caute soluții pentru îmbunătățirea și perfecționarea celor existente”[30].
Din păcate, celelalte conduceri ale
întreprinderilor din Botoşani nu manifestau asemenea iniţiative. În rândul acestora, alături de greșelile
cauzate de erorile de management se înregistrau şi deficienţe în producție
datorate salariaților, astfel încât din numărul total de muncitori numai 52% lucrau
în acord cu contractele de muncă, iar din totalul acordanţilor de 4.798 doar 2.810
îşi îndeplineau normele de producție (56%). Dintr-un calcul simplu rezultă că
venitul câștigat ar fi peste 60 milioane lei dacă şi restul de 1.988 de
muncitori ar fi lucrat[31].
Situaţiile prezentate se regăseau în special în industria de construcții, unde
mulți muncitori se angajau doar pentru a primi alocația copiilor. Însă aceasta
nu este unica explicaţie a lipsei de productivitate a muncitorilor. Pentru 56 dintre
aceştia, alocația de stat pentru copii întrecea cu mult salariul realizat. În
acelaşi timp, se întâlnesc foarte multe cazuri de absențe, învoiri, concedii de
boală, mai ales la Uzinele textile „Moldova” și Fabrica de confecții, unde erau
eliberate certificate de incapacitate de muncă nejustificat, determinând un
total de 843 mii ore nelucrate, echivalentul timpului pentru 500 de salariați[32].
Pentru a spori eficienţa acestor
fabrici, zonele cu vad comercial bun din Botoșani şi Dorohoi au fost cedate combinatului
textil şi alimentar. Alte metode pentru a creşte eficienţamuncii au fost
reducerea costurilor de producţie, realizate de către Combinatul textil şi Uzina
de reparații, însă au fost şi unităţi catalogate în epocă drept
”neeconomicoase”, precum: Întreprinderea
de industrie locală„Flamura Roşie”, Întreprinderea de morărit şi panificație şi
alte cinci cooperative meşteşugăreşti[33]. In
ciuda acestormăsuri, s-a înregistrato creștere a refuzurilor de peste 7 mil.
lei la Combinatul textil, astfel încât s-au inițiat acțiuni pentru lichidarea
unor stocuri de produse finite greu vandabile[34].
După efectuarea unor analize economice
s-a ajuns la concluzia ca toate neajunsurile semnalate se datorau în mare măsură
stilului de muncă practicat de Consiliile de Administrație şi Comitetele de Direcție
care nu au reușit în totalitate să organizeze şi să conducă producția în modul
cel mai eficient, să pună în valoare potențialele materiale şi umane de care
dispuneau, desfășurând o activitate formală, birocratică. La mulți dintre
pilonii industriei botoșănene se întâmpla ca nici după un an, membrii C.A. să
nu cunoască modul în care arătau unitățile
şi secțiile din subordine. Toate acestea denotau starea critică în care se
aflau aceste fabrici şi explică totodată comportamentul salariaților faţă de
munca lor[35].
În anul 1971 s-a înregistrat o mărire
semnificativă a potențialului industrial prin intrarea în funcțiune a unor noi capacități
de producţie în cadrul întreprinderilor existente: dezvoltarea capacității de
țesut şi finisat a Uzinelor Textile „Moldova, darea în folosinţă a unor secții
de deservire a populației prin unităţi meşteşugăreşti[36]. În
acelaşi timp, s-a manifestat o preocupare pentru îmbunătățirea calităţii
produselor şi introducerea în fabricație a unor noi tipuri de țesături,
confecții, mașini şi utilaje pentru agricultură, bunuri de larg consum ce deţineau
caracteristici tehnice superioare, pentru care au fost create noi locuri de
muncă. Drept efect, in perioada anului 1971, numărul salariaților din industrie
era de 9.847 persoane (cu 750 mai mult față de 1970)[37]. În
pofida acestor tendințe încă se înregistraurefuzuri cauzate de calitatea
necorespunzătoare a produselor – Uzinele textile „Moldova”, Fabricile de
confecții Botoșani și Dorohoi – refuzuri ce însumau 9.6 mil lei[38].
Simultan au fost înregistrate pierderi în ceea ce privește planul la export din
cauza sistării vânzării zahărului în străinătate (18.000 tone cu o valoare de
9.724 mii lei valută). Efectele erau semnificative, numai vinderea la export a
zahărului ar fi adus, conform autorităţilor locale, o depășire a planului cu
6.755 mii lei valută[39].
Din centralizarea datelor statistice
rezultă că în anul 1971 s-a obținut suplimentar o producție globală industrială
de 77 mil. lei, respectiv 16,6%.
Creșterea producției din anul 1972 se
baza în principal pe îmbunătățirea gradului de utilizare a capacității de
producție existente, generalizarea schimbului II și extinderea schimbului III,
elemente ce au determinat o realizare de circa 70% din sporul producției[40].
Ponderea cea mai mare în producția industrială a județului o deținea industria
ușoară, reprezentată de Uzinele Textile „Moldova”, cu o producție globală de
707,6 mil lei (43,8% din total)[41].
Această realitate este explicabilă datorită fabricării firelor sintetice,
ridicării permanente a calității produselor, diversificării și reînnoirii
produselor, 70% din producția confecțiilor fiind reprezentată de modele noi.
Ulterior s-au înființat în fiecare unitate industrială secții de creație, de marochinărie,
pălării și confecții, determinând angajarea a 1.220 muncitori, din care 1.160
la Fabrica de utilaje și piese de schimb[42].
Pentru anul 1972 s-a prevăzut un volum
total de investiții pentru oraşul Botoşani de 566,8 mil lei. Din cele 63 de
obiective noi ce urmau a fi puse în funcțiune, în număr de 58 încep în acest
an: Fabrica de utilaje și piese de schimb pentru industria ușoară (I.U.P.S),
dezvoltarea și modernizarea Uzinelor textile „Moldova”, dublarea capacității
Fabricii de confecții Botoșani, Stația de auto service Botoșani, construirea
liniei de alimentare cu energie electrică de 110 KW Botoșani, Tipografia
Botoșani[43].
De asemenea, în acelaşi an se continuă lucrările la unele obiective începute în
anul trecut, iar al căror termen de punere în funcțiune este în 1973: Fabrica
de lapte praf Botoșani, Hala de forje a U.F.R.M.A. Botoșani, mecanizarea și
extinderea Fabricii de pâine Botoșani[44]. În
ciuda măsurilor de industrializare agresivă, Botoşanii se confruntau cu o
problemă pe care ideologia comunistă o considera specifică doar lumii
capitaliste – şomajul. La nivelul întregului judeţ se regăseau în statistica
oficială, 30 de mii de persoane care nu şi-au găsit un loc de muncă părăsind
provizoriu sau definitiv județul. Se poate evidenția faptul că din totalul
celor plecați, 60-70% reprezintă populația de până la 29 de ani, în majoritate
bărbați, adică tocmai populația cu randament mare de muncă[45].
Este de remarcat că, ponderea cea
mai însemnată în volumul producției industriale, în anul 1973, o deținea
industria ușoară și alimentară, pe când industria constructoare de mașini,
inclusiv cea de reparații utilaje, este numai de 14%. Cu toate acestea,
producția globală industrială a județului Botoșani este de doar 0,6% din
volumul producției globale industriale a țării. Acest fapt se datorează
nivelului scăzut al industrializării, de doar 25,9%, deoarece întreaga
producție vegetală și animală a Botoșaniului este livrată și prelucrată în alte
județe (cele prelucrate în totalitate fiind doar sfecla de zahăr și laptele)[46]. În
pofida acestor evidenţe, producția globală industrială realizată în anul 1973 era de 2.285.354 mii lei, respectiv
101,6% (cu 36.186 mii lei peste prevederi). Însă au existat și cazuri ce au
îngreunat atingerea acestei valori, datorate în special lipsei de materii
prime, materiale cât și a cadrelor calificate, ce au provocat pierderi după cum
urmează: Întreprinderea de utilaje și piese de schimb – 8.845 mii lei , Întreprinderea
de fructe și legume – 3.712 mii lei, Uzina mecanică pentru agricultură – 4.783
mii lei[47].
Cu toate realizările obținute, în anul
1973, la unele întreprinderi s-au manifestat neajunsuri în ceea ce privește
utilizarea capacităților de producție, întreținerea și reparațiile utilajelor,
aprovizionarea tehnico-materială, forța de muncă calificată, reducerea costurilor
de producție. În acest sens, organele Inspectoratului județean pentru controlul
calității produselor, au verificat un volum de mărfuri în valoare de 514.292
mii lei, din care au respins 1,1% (5.513 mii lei), iar pentru export, dintr-un
volum de 47.970 mii lei au fost respinse mărfuri în valoare de 1.224 mii lei
valută (2,6%). Drept consecință, volumul exportului a fost îndeplinit în
proporție de 81,5%, cele mai multe nerealizări înregistrându-se la: Întreprinderea
de confecții Botoșani (47,6%); Fabrica de zahăr Bucecea (70,7%), Întreprinderea
de industrializare a lemnului (85,1%)Întreprinderea de valorificare a legumelor
și fructelor (24,5%), Întreprinderea de industrie locală (47,7%)[48].
Totuşi, organizarea centralizată şi planificată a economiei a permis pentru
perioada 1971-1973 obţinerea unei producții suplimentare de 796 mii lei,
reprezentând un avans de 102 de zile, în situația în care investiţiile în două
obiective economice noi: Electrocontact și Fabrica de izolatori electrici, au
fost amânate cu un an și respectiv doi ani. Această situație a provocat un
minus de producție egal cu 100 mil. lei[49]. Din
cele 18 întreprinderi care își desfăşurau activitatea în județ, 11 și-au
depășit prevederile planului economic pentru intervalul 1971-1973, printre cele
trecute la capitolul neîmpliniri numărându-se: Întreprinderea de utilaje și
piese de schimb, Întreprinderea de corpuri de iluminat, Întreprinderea de
industrializare a laptelui, Întreprinderea de industrializare a cărnii,
Întreprinderea legume-fructe, Întreprinderea Piscicola[50].
Începând cu anii ’70, județul
Botoşani a cunoscut un ritm de dezvoltare mai accentuat la ramura de bază a
economiei – construcția de mașini, ajungând la sfârșitul cincinalului cu o
creștere de peste 8 ori față de anul 1970, datorită includerii în procesul de
fabricație a unor utilaje și agregate noi. Creșteri importante prezintă și
producția industriei ușoare: 70% în 1973
față de 1970, pe seama dezvoltării sectorului de confecții, prin folosirea
fibrelor artificiale și sintetice. Industria alimentară a prelucrat într-o
proporție mai mare și cu randamente sporite materiile prime agricole, obținând
în perioada 1971-1973 o creștere de 41,5% față de anul 1970[51].
Toate acestea se regăsesc în presa locală, în coloanele „Clopotului”
unde se publica articolul „Cotele unui nou cincinal” în care se afirma:
„Temelia cincinalului se toarnă acum, e nevoie deci de o contribuţie activă a
fiecărui muncitor, inginer, funcționar”[52].
De asemenea, se menționau capacităţile „organizatorice și a răspunderii cu care
își îndeplinesc atribuțiile Organizațiile de Partid și Comitetele de Direcție”[53],
însă nu erau trecute cu vederea nici neajunsurile, deficiențele manifestate,
astfel încât se decidea ”să se ia o atitudine mai hotărâtă împotriva vederilor
înguste determinate de rutină, necunoaștere, neîncredere în sine”[54].Cu
toate acestea, într-un reportaj realizat la Întreprinderea de Industrie Locală.
”Flamura Roșie”, angajații mărturiseau că lucrează 10 ore/zi și două duminici
pe lună, unii fiind veniți chiar din concedii medicale, pentru a ajuta pe cei
loviți de inundaţiile acelor vremuri: ”Celor cărora nu le facem lucrarea e mai
greu”[55].
În decursul anului 1974 au existat, pe
de o parte, modernizări executate capacităților industriale înainte de termen:
dezvoltarea capacității de țesut și finisat – Întreprinderea textilă „Moldova”;
dezvoltarea filaturii – Întreprinderea textilă „Moldova”; dezvoltarea Fabricii
de confecții; dezvoltarea și modernizarea Fabricii de pâine. Efectele acestor
investiţii masive erau semnificative. Volumul producției planificat pe anul
1975 era cu 570,5 mil lei (23,2%) mai mare decât realizările din anul anterior.
Creșterea producției industriale era cauzată de folosirea mai bună a
capacităților și spațiilor de producție precum și punerea în funcțiune a
Întreprinderii Electrocontact și a Fabricii de lapte praf, care vor obține 18%
din sporul de producție globală, valorificarea superioară a materiilor prime,
diversificarea și reînnoirea produselor prin reproiectări, modificarea tehnologiilor
și introducerea de produse noi la fire, țesături, confecții, sticlărie de
menaj, corpuri de iluminat.
În paralel, pe parcursul anului 1975, se
vor demara investiţii la un număr de 67 de obiective industriale și
social-culturale, fiind date în funcțiune 84 de obiective, dintre care: Întreprinderea
de aparataj electric de joasă tensiune, cu un număr de peste 1.000 de muncitori
și o producție globală industrială de 105 mil lei (urmând să ajungă în 1980 la
o valoare a producției de circa 1,3 mld lei, cu peste 2.000 oameni ai muncii), Fabrica
de lapte praf şi extinderea Întreprinderii Textile „Moldova”[56]. Noile
investiţii economice vizau înfiinţarea Întreprinderii de șuruburi,
Întreprinderea de izolatori termici, Fabrica de mobilă Botoșani şi dezvoltarea
Fabricii de sticlărie-menaj Botoșani. Prevederile planului de stat pentru anul
1975 asigura încadrarea economiei județului în ritmul de dezvoltare adoptat în
Conferința organizației județene de partid din decembrie 1972. Pentru
realizarea acestei chemări patriotice, colectivele din unitățile industriale au
găsit, într-o vervă ideologică specifică comunismului românesc, rezerve de
depășire a producției globale planificate pe anul 1975 în valoare de 106,9 mil
lei.
Însă încep să apară semnele declinului
economic, datorat concepţiei de organizare economică deficitară. În anul 1976 a
fost depășit numărul de personal din industrie,
surplusul cel mai mare de personal înregistrându-se la Întreprinderea
textilă „Moldova” (101 persoane). Erau consemnaţi indici scăzuți de folosire a
timpului de muncă, cea mai mare pondere găsindu-se la aceeași fabrică,
clasându-se în top și la utilizarea fondului de timp al mașinilor[57].
Controalele efectuate la calitatea produselor destinate pieței externe au avut
drept rezultat respingerea a 3,6% din valoarea mărfurilor supuse verificării.
Simultan, în 1976 au fost date în exploatare integral şapte capacități de
producție indutriale și agrozootehnice din care două în devans față de
termenele prevăzute. De asemenea, au fost puse parțial în funcțiune 3
capacități de producție active industriale.
Cât despre îmbunătățirea
situației în anii ce vin, ei bine, aceasta nu se schimbă. Rezultatele pe următorii
5 ani se prezintă astfel[58]:
Plan
Întreprinderi
|
Planul la export
(1976)
|
Planul producției
globale(1977)
|
Planul livrării la
export (1980)
|
Planul producției
globale (1981)
|
Întrep. Electrocontact
|
-3994 mii lei valută
|
+11.760.000 lei
|
-7530 mii lei valută
|
+662,3 mil. lei
|
I.U.P.S.
|
-900 mii lei valută
|
+ 23.310.000 lei
|
-
|
|
Întrep. de Confecții Dorohoi
|
-3464 mii lei valută
|
-2390 mii lei valută
|
||
Î.I. a sfeclei de zahăr
|
-3100 mii lei valută
|
-
|
||
Întrep. de ind. locală
|
- 950 mii lei valută
|
|||
Întrep.
Textile ”Moldova”
|
+5.670.000 lei
|
-
|
||
Întrep. de șuruburi
|
-5.796.000.000 lei
|
|||
Întrep.
de Confecții Botoșani
|
-3198 mii lei valută
|
|||
Fabrica
de izolatori
|
+16 mil. lei
|
|||
Întrep. mecanică Bt.
|
-
|
|||
Întrep.
art. tehnice din cauciuc Bt.
|
+303,6 mil. lei
|
|||
I.M.A.I.A.
|
-
|
Din păcate, cele mai multe
cauze ale nerealizărilor sunt cele manifestate și în anii anteriori, la care se
mai adaugă: lipsa comenzilor, a materiilor prime și a forței de muncă,
nepunerea în funcțiune a obiectivelor la termenul planificat, lipsa căilor de comunicații,
a combustibililui, a reparațiilor, a energiei electrice și termice.
În această perioadă, au fost puse
bazele industriei botoșănene, întreprinderile și fabricile înmulțindu-se de la
an la an, însă fără a se lua în calcul capacitatea de care dispune acest oraș,
ori locuitorii săi. Totul s-a desfășurat foarte rapid, în special după anul
1970, fapt ce a atras de la sine multitudinea de probleme, determinând, în
final, ruinarea după 1989. Având drept obiectiv recuperarea decalajului față de
celelalte regiuni dezvoltate ale țării, procesul de industrializare a avut un
impact imens asupra economiei locale, asupra oamenilor și stilurilor de viață,
cât și asupra viitorului. Perioada 1948-1975 a fost o imagine a teoriei
„formelor fără fond”, reprezentând discrepanța dintre ritmul accelerat al
industrilizării și stagnarea sau deplasarea greoaie a societății. Conducătorii
au înțeles prea târziu că cea mai sigură modalitate de a trece peste această
prăpastie este dezvoltarea în concordanță cu noile achiziții științifice, mai
exact accent pe calitate, nu doar pe cantitate. Cu toate acestea sunt multe
persoane ce compătimesc și azi vremurile recent apuse.
Bibliografie
1. Arhive
Arhivele Naţionale ale României, Serviciul Botoşani,
Fond Flamura Roşie (1949-1969)
Comitetul
judeţean P.C.R., secția economică
(1969-1981)
2.
Periodice
„Clopotul” (1970)
3.
Resurse Internet
4.
Articole
Adevărata analiză a reişit din cuvântul
salariaţilor,
în în „Clopotul”, 31iulie 1970.
Inscripţie în iulie, în „Clopotul”,
7 iulie 1970
Mişcarea de inovaţii, în „Clopotul”,
10 iulie 1970.
Spre cotele unui nou cincinal, în„Clopotul”, 1 iulie 1970
Timpul trece, consumurile ridicate rămân, în „Clopotul”,
12 august 1970.
5.
Lucrări generale
Cardaș,Andrei,
Botosani-monografie, Editura
Sport-Turism, 1980.
Ciubotaru,
Ștefan, Bejenariu, Ionel ,Botoșanii de
altădată, Editura Axa, Botoșani, 1999.
Ciubotaru,Ștefan,
Monografia Orașului Botoșani, Editura
Axa, Botoșani, 1997.
Nechifor,Iulian
Cătălin,Bucecea. O istorie, Editura
Agata, Botoșani, 2014.
Tănase,
Stelian, Elite şi societate, Editura
Humanitas, Bucureşti, 1998.
[1]Ștefan Ciubotaru, Monografia Orașului Botoșani, Editura
Axa, Botoșani, 1997, p.165.
[2]Ștefan Ciubotaru, Ionel
Bejenariu, Botoșanii de altădată,
Editura Axa, Botoșani, 1999, p.91
[3]Ștefan Ciubotaru, Monografia Orașului Botoșani, p.166.
[4]Stelian Tănase, Elite şi societate, Editura Humanitas,
Bucureşti, 1998, p. 68.
[7]Andrei Cardaș, Botosani-monografie, Editura
Sport-Turism, 1980, p.118.
[10]Arhivele Naţionale ale României,
Serviciul Botoşani, (în continuare: A.N.R.S.Bt.), Fond Întreprinderea„Flamura
Roşie”, Ds. 26/1950, ff. 33, 96.
[11]Ibidem, Ds. 24/1950, f. 8.
[12]Ibidem, Ds. 5/1949, f. 25.
[13]Ibidem, Ds. 26/1950, ff. 33, 96.
[14]Iulian Catalin Nechifor, Bucecea. O istorie, Editura Agata, Botoșani, 2014, pp.268-269.
[17]Iulian Cătălin Nechifor, Op. cit. , p. 269.
[18]Andrei Cardaș, Op. cit , p. 119.
[19]A.N.R.S.Bt., Fond Întreprinderea„Flamura
Roşie”, Ds. 5/1969, f. 2.
[20]Ibidem, f. 5.
[21]Idem, Fond Comitetul
judeţean P.C.R., secția economică, Ds. 5/1969, f. 6.
[22]Ibidem, Ds. 5/1969, f. 7; Ds.
6/1969, f. 1.
[23]Ibidem, Ds. 5/1969, f. 8.
[24]Ibidem, f. 9.
[25]Ibidem, Ds. 7/1969, f. 10.
[28]A.N.R.S.Bt.,Fond Comitetul
judeţean P.C.R., secția economică Ds.
7/1969, ff. 17, 18, 26, 31.
[29]Ibidem, Ds. 3/1970, f.5.
[31]A.N.R.S.Bt, Fond Comitetul
judeţean P.C.R., secția economică Ds.
6/1970, f. 6.
[32]Ibidem, f.7.
[33]Ibidem, Ds. 6/1970, f.14.
[34]Ibidem, f.15.
[35]Ibidem, f.16.
[36]Ibidem,Ds. 12/1971, f.3.
[37]Ibidem, f.9.
[38]Ibidem, f.10.
[39]Ibidem, f.11.
[40]Ibidem, Ds. 21/1972, f. 5.
[41]Ibidem, f. 7.
[42]Ibidem, f. 10.
[43]Ibidem, f. 20.
[44]Ibidem, f. 21.
[45]Ibidem, Ds. 14/1973, f. 3.
[46]Ibidem, f. 29.
[47]Ibidem, Ds. 15/1973, f. 2.
[48]Ibidem, f. 9.
[49]Ibidem, Ds. 9/1974, f. 1.
[50]Ibidem, f. 2.
[51]Ibidem, ff. 6-8.
[53]Ibidem.
[54]Ibidem
[56]A.N.R.S.Bt, Fond Comitetul
judeţean P.C.R., secția economică, Ds.
7/1975, f. 4.
[57]Ibidem, Ds. 2/1976, f.3.
Comentarii
Trimiteți un comentariu