sâmbătă, 10 august 2013

Concepţia grecilor despre democraţie, oligarhie şi monarhie

         80. După ce zarva se potoli şi se împliniră cinic zile din ziua omorului, cei care se răzvrătiseră împotriva magilor ţinură sfat despre cum se înfăţişau lucrurile. Cu acest prilej s-au rostit cuvântări de necrezut pentru unii eleni, dar care nu-i mai puţin adevărat că s-au rostit. Otanes dădu sfatul că treburile ţării să fie aduse în faţa obştii perşilor şi ţinu următoarea cuvântoare: "Părerea mea este că nu e bine ca unul singur din noi să ajungă stăpân. Acest lucru nu e nici plăcut, nici potrivit. Ştiţi foarte bine până undea mers trufia lui Cambyses şi cu toţi aţi încercat pe pielea voastră trufia magului. Cum poate oare monarhia să fie o orânduire nimerită, când în monarhie este îngăduit unuia să facă tot ce vrea, fără să fie tras la răspundere? Fie el şi cel mai desăvârşit dintre oameni, pus în acest loc de frunte tot s-ar abate de la firea obişnuită. Trufia i se zămisleşte în suflet pe umbra bunurilor ce le are la îndemână, iar pizma este dintru început înnăscută în om. Cel ce-ar lua puterea în mână, cu aceste două racile în suflet ajunge cu desăvârşire rău; plin de înfumurare şi invidie, săvârşeşte nelegiuiri fără număr. Cu toate acestea, e limpede că un monarh ar trebui să fie lipsit de simţământul pizmei, înconjurat cum este de tot ce-i pofteşte inima; faţă de cetăţeni însă, se întâmplă ca purtarea lui să fie tocmai alta decât ar trebui. Tiranul îi invidiază pe toţi cei de neam bun câţi au mai rămas încă în viaţă, nu se simte bine decât alături de cei mai netrebnici dintre cetăţeni, işi pleacă cu nesaţ urechea la defăimări.
         Un tiran e omul cel mai nestatornic cu putinţă: de-i arăţi o admiraţie potrivită, se supără că nu l-ai cinstit îndeajuns, ca pe un stăpân ce este; dacă cineva i se închină cu prea mare râvnă, de asemenea se supără, zicând că omul e un linguşitor. Vă voi spune însă acum ceea ce este şi mai rău: tiranul clatină rânduielile strămoşeşti, îşi bate joc de femei, ucide fără judecată pe oameni. Să nu uităm că puterea poporului poartă cel mai frumos nume de pe lume: isonomia. În al doilea rând, nu se săvârşeşte niciuna din încălcările pe care le înfăptuiesc tiranii. Ea împarte dregătoriile ţării prin tragere la sorţi, cel care are pe seamă o dregătorie răspunde de faptele sale - şi toate hotărârile se iau în sfatul obştesc. Eu zic, să înlăturăm monarhia şi să ridicăm popor mulţimea face puterea". Aceasta a fost părerea înfăţişată de Otanes.


       81.  Megabyzos îi îndeamnă în schimb la oligarnie, spunând cele ce urmează: "Cuvintele lui Otanes cu privire la desfiinţarea monarhiei mi le însuşesc pe deplin. Cât despre ridicarea poporului la putere - aici se abat de la o judecată sănătoasă. Nimic nu-i mai smintit şi mai neobrăzat decât o mulţime netrebnică; într-adevăr, ar fi peste putinţă de îndurat ca oamenii care cată să scape de trufia unui tiran să îngenuncheze sub cea a unei mulţimi dezlănţuite. Tiranul măcar, când face ceva, ştie ce vrea; mulţimea însă nu poate s-o ştie. Şi cum ar putea şti, când niciodată n-a fost învăţată, nici n-a dat cu ochii de ce e mai bun şi cuviincios! Ea se repede fără socotinţă la treburile ţării, împingându-le înainte asemenea unui şuvoi năvalnic. Aibă parte de cârmuirea norodului doar cei ce poartă gând rău perşilor; noi însă, alegându-ne o adunare alcătuită din bărbaţii cei mai destonici, acestora să le încredinţăm puterea. În rândurile lor ne vom afla şi noi - şi este de aşteptat că din partea celor mai cuminţi bărbaţi vor veni şi cele mai cuminţi hotărâri". Aceasta a fost părerea lui Megabyzos.


        82. În al treilea rând, Darius îşi spuse şi el părerea zicând: "în cele rostite de Megabyzos cu privire la mulţime cred că se cuprinde mult adevăr, nu însă şi în cele spuse despre oligarhie. Din cele trei feluri de ocârmuiri pe care le-am cercetat, şi mă gândesc la cea mai desăvârşită înfăţişare a lor, adică la cea mai bună democraţie, oligarhie şi monarhie, cred că aceasta din urmă este cu mult mai potrivită. Se pare  că nimic nu-i mai bun decât un bărbat destoinic; călăuzit de vederi sănătoase, ar putea să ocârmuiască mulţimea fără  greş şi, mai presus de toate, faţă de răuvoitori ar şti să păstreze taina hotărârilor luate. În oligarhie, unde mulţi se întrec în înţelepciune pentru binele obştesc, e cu neputinţă să nu izbucnească o puternică duşmănie personală. Fiecare în parte năzuind să fie în frunte şi părerile lui să biruie, se ajunge la o cumplită dihonie, de aici se trece la răzvrătiri, iar de la răzvrătiri, la vărsări de sânge care împing lucrurile tot spre monarhie. Prin această schimbare se dovedeşte pe deplin cu cât este monarhia cel mai bun fel de stăpânire. Acuma, să zicem că poporul ar lua în mână puterea - este iarăşi peste putinţă să nu săvârşească tot felul de ticăloşii; când ticăloşia îşi scoate însă capul la iveală, nu-i urmează dezbinare şi ură între netrebnici, ci, dimpotrivă, prietenii foarte strânse, căci cei care împilează ţara o fac din bună înţelegere. Lucrurile merg tot aşa înainte, până când se găseşte cineva care să se ridice în fruntea poporului şi să-i ţină în frâu pe astfel de oameni. Urmarea e că un asemenea conducător este admirat de popor şi, când este admirat, nu întârzie să ajungă şi rege. Prin aceasta iarăşi se dovedeşte că monarhia este cel mai bun fel de ocârmuire. Dar, ca să nu lungesc vorba, de unde ne vine oară nouă libertatea? Cine ne-a dat-o? Oare democraţiea, oligarhia sau monarhia? Credinţa mea este că am fost mântuiţi de un singur bărbat, datori suntem să păstrăm acelaşi fel de stăpânire Afară de aceasta, să nu îngăduim să se strice rânduielile noastre strămoşeşti sub care ne-a mers aşa de bine; căci n-o să dăm doară de şi mai bine!".

                                    Dezbatere ce a precedat alegerea lui Darius ca împărat persan în Herodot; Istorii

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu