bloguldeistorie

 În mentalitatea stalinistă, detectarea dușmnilor „din rândurile noastre” era chiar mai importantă decât descoperirea dușmanilor de clasă definiți cu claritate, deoarece primii erau mult mai dificil de demascat. era ușor, spunea Gheorghiu-Dej, să identifici și să expui adversitatea unui Iuliu Maniu. Însă adevărații staliniști se distingeau prin faptul că î recunoșteau pe trădătorul invizibil, care pretindea că este „unul dintre ai noștri”, dar în realitate submina marile realizări ale partidului. Această logică a stat la baza luptei pentru putere din interiorul partidelor leniniste din Europa Centrală și de Est de-a lungul întregii perioade cominformiste (1947-1953). Într-adevăr, deși Cominformul nu a avut niciodată aceleași obiective și aceiași importanță la nivel global ca Internaționala a III-a, acesta a asigurat cadrul în interiorul căruia au avut loc cele mai atroce persecuții ale comuniștilot și anticomuniștilor în numele apărării revoluției proletare. Inspirate din teza mani...

 Care erau principalele obiective ale stalinizării? În sfera economică, era vorba despre transformarea unei economii bazate pe piață și proprietate privată într-o economie planificată de la centru, aflată în proprietatea statului. Înainte de toate, aceasta însemna naționalizarea principalelor mijloace de produceție din țară, un punct important al programului comunist de dinainte de război. deși, din prudență, punctul fusese eliminat din platforma PCR din 1946, pregătirile pentru respectiva măsură au început, de fapt, în decembrie 1945, atunci când comuniștii au preluat controlul asupra Ministerului Industriei. Un pas intermediar a fost naționalizarea Băncii Naționale a României pe 28 decembrie 1946. Mișcarea decisivă a constituit-o o lege aprobată de Marea Adunare Națională dominată de comniști la 11 iunie 1948, care prevedea naționalizarea întreprinderilor industriale, a băncilor, a societăților de asigurare, a minelor și a societăților de transport și care, în viziunea Comitetulu...

 Mai mult, au existat elemente adiționale care au favorizat ascensiunea PCR. Paralizate de lipsa reacțiilor occidentale și a acțiunilor ferme împotriva abuzurilor comise de comuniști, partidele istorice au avut o marjă de manevră redusă. În plus, comuniștii au folosit demagogia într-un mod foarte eficient în eforturile lor de a ajunge la guvernare: atacurile propagandistice violente asupra partidelor istorice (care au fost acuzate de antisovietism, de colaborare cu Garda de Fier înainte de 1940 și de fascism rezidual) și calomniile la adresa prim-miniștrilor numiți de Palat (mai întâi Constantin Sănătescu și apoi Nicolae Rădescu) au fost însoțite de demonstrații în stil bolșevic destinate să destabilizeze țara. Obiectivul era câștigarea controlului asupra ministerelor cheie și impunerea comuniștilor la conducerea departamentelor importante atât în privința efortului de război, cât și în privința controlului administrativ și economic asupra țării. Provocările, demonizarea adversaril...

      Ceaușescu și cultul său nu erau, de fapt, o aberație atât de mare precum o vedeau observatorii externi. Totuși, după cum a arătat Ken Jowitt, comunismul românesc nu a putut niciodată să-și depășească total generația de paria: în anii de ilegalitate, elita partidului era formată în principal din elemente alogene (cum ar fi bulgari, unguri, evrei sau ucrainieni din România), care aveau o înțelegere limitată a valorilor naționale ale țării ași ale aspirațiilor poporului. Partidul a predicat valori și sloganuri cce aveau un ecou minim în rândurile clasei pe care pretindea că o reprezintă, caracterizând România drept o „o țară imperialistă multinațională” și pledând pentr dezmembrarea statului națiune român născut în urma tratatelor de la Versailles și Trianon din 1919-1920. Susținerea de către partidul comunist a pretențiilor teritoriale rusești asupra Basarabiei și a nordului Bucovinei nu a atins nicio coardă sensibilă în rândurile proletariatului urban sau ale intelig...

 Foametea a fost rezultatul inevitabil al industrializării și al colectivizării. Sub aspectul productivității, colhozurile au reprezentat un substitut de slabă calitate pentru fermele distruse ale celor care fuseseră etichetați drept „chiaburi”. Singurul avantaj al colhozurilor a fost acela că ele ofereau statului un mijloc convenabil de extragere a resurselor din regiunile rurale. Exploatarea excepțională a țăranilor a avut două efecte: muncitorii agricoli erau slăbiți fizic de foame și nu aveau niciun interes să muncească, lucru care a provocat deznădejde și apatie. Ei știau dinainte că tot ce creșteau urma să fie luat de stat, fiind astfel condamnați la o stare de semiinaniție, în cel mai bun caz. câțiva ani de punere în practică a acestei politici au dus la o scădere graduală a productivității. În 1932, culturile nu au fost bune și, de asemenea, au fost prost recoltate. (...) Amenințarea crizei era evidentă pentru toată lumea, inclusiv pentru Stalin, cu mult înainte ca foametea...

 Propunerile făcute de comisiile Comitetului Central au avut o foarte mare importanță practică și probabil nu se putea obține altceva mai bun în contextul realităților politice din 1930. Ele i-au domolit întrucâtva pe extremiștii din partid, făcându-le, în același timp, țăranilor niște concesii semnificative. Așa cum a arătat istoria ulterioară a Uniunii Sovietice, faptul de a le permite muncitorilor din colhozuri să aibă loturile lor a salvat sistemul, țăranii și întreaga țară. În esență, aranjamentul i-a adus pe țărani înapoi la statutul de șerbi din Rusia de dinaintea perioadei de emancipare, aceștia plătind tribut, în calitate de vasali ai statului, prin munca lor la fermele colective, dar putând să păstreze puțin pământ pentru folosință personală. Acest lucru le-a permis să se hrănească - și să hrănească o mare parte din țară - în pofida randamentului scăzut al cohozurilor. Stalin a preferat un alt model: ideea lui era să transforme țăranii în sclavi ai statului, pe deplin dep...