De altfel, Italia avea tot o mai bună imagine în plan extern, datorată, în mare parte, inovațiilor instituționale și propagandei noului regim. Fascismul reușise să definitiveze acea „simbioză dintre partid și stat” creând un sistem politic ierarhizat și profund ideologizat, care funcționa pe baza unei „aristocrații de comandă”, selectată pe baza loialității față de regim. În centrul regimului se afla liderul carismatic, al cărui cult era atent orchestrat în țară și în străinătate. Propaganda a reușit să proiecteze o imagine de dictator model, deopotrivă amețitor de curajos și protector. Mussolini era peste tot și alături de toți: la volanul unui tractor, în galop pe un cal alb, la bordul unui aeroplan, în cușca unui leu, înotând sau schiind, vizitând copii și mutilați de război, întâlnindu-se cu preoți sau soldați. Accentul se punea, tot mai mult, în discursurile și aparițiile sale atent regizate, în presă și în filmele de propagandă, pe faptul că ...
Reforma agrară și votul universal au adus maselor de țărani atât pământ, cât și drept de vot (masculin). cele două realizări au constituit, pe termen scurt, motive suplimentare de euforie, dar pe termen lung au devenit o provocare pentru jocul democratic. Limitele reformelor au devenit curând clare. Pe de o parte, clasa politică va manevra constant, politic, juridic și electoral, astfel încât partidul aflat la guvernare să organizeze alegeri pe care să le câștige, in ciuda democratizării votului. Pe de altă parte, țăranul recent împroprietărit și împuternicit cu sufragiu se trezea „invitat să ia măsuri care să îi crească statutul personal și pe cel al națiunii: să se educe, să acceadă în clasa mijlocie, să se mute la oraș, să se alăture birocrației, să își găsească un loc de muncă în industrie sau comerț”. Or aceasta presupunea o traiectorie care îl ducea către o inevitabilă concurență cu acei „străini” care dominau mediul urban și clasa de mijlo...