De altfel, Italia avea tot o mai bună imagine în plan extern, datorată, în mare parte, inovațiilor instituționale și propagandei noului regim. Fascismul reușise să definitiveze acea „simbioză dintre partid și stat” creând un sistem politic ierarhizat și profund ideologizat, care funcționa pe baza unei „aristocrații de comandă”, selectată pe baza loialității față de regim. În centrul regimului se afla liderul carismatic, al cărui cult era atent orchestrat în țară și în străinătate. Propaganda a reușit să proiecteze o imagine de dictator model, deopotrivă amețitor de curajos și protector. Mussolini era peste tot și alături de toți: la volanul unui tractor, în galop pe un cal alb, la bordul unui aeroplan, în cușca unui leu, înotând sau schiind, vizitând copii și mutilați de război, întâlnindu-se cu preoți sau soldați. Accentul se punea, tot mai mult, în discursurile și aparițiile sale atent regizate, în presă și în filmele de propagandă, pe faptul că personifica valorile omului nou fascist. Prin el se glorificau disciplina, virilitatea, curajul, spiritul combativ, camaraderia și solidaritatea care trebuiau să definească italianul fascist. Regimul lui Mussolini se autodefinea drept totalitar, propunându-și să integreze individul și masele într-o „unitate organică și mistică a națiunii”, înregimentându-le și mobilizându-le permanent.
Georgiana Țăranu, Nicolae Iorga și seducția fascismului italian
- menționați două practici politice la care face referire sursa dată.
- precizați două caracteristici ale unei practici politice regăsite în text.
- Exprimați un punct de vedere referitor la omul nou susținându-l cu două informații din sursă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu