În același timp, Hrușciov începuse să ia mai în serios economia blocului sovietic. El nu era mulțumit de adunătura slab articulată de state-tampon militarizate a lui Stalin. Inspirat de exemplul Comunității Economice Europene fondate prin Tratatul de la Roma în 1957, Hrușciov a încercat să creeze ceva ambițios. La începutul anilor 1960, el a încercat să introducă o „diviziune socialistă a muncii” în CAER, încurajând economiile naționale să se concentreze asupra domeniilor în care aveau un avantaj comparativ.. Dar pentru națiunile mai sărace, această politică arăta într-adevăr a imperialism. Poate că Stalin a părut un imperialist jefuitor pentru statele dezvoltate din nord-estul și centrul Europei. Dar statelor agrare din sud-estul Europei le oferise un drum spre bogăție și independență: economia la comandă. Prin contrast, Hrușciov amenința să le condamne pentru totdeauna la sărăcie prin dependența de agricultură, ca furnizoare de hrană pentru nordul mai bogat. Din perspectiva țărilor neindustrializate, cererea lui Hrușciov ca ele să se limiteze la producția de hrană și materii prime pentru nevoile economiei sovietice le condamna la inferioritate permanentă.
Înclinația spre naționalism a comuniștilor români nu era surprinzătoare, deoarece ei aveau rădăcini politice neobișnuit de superficiale. Cei mai mulți conducători comuniști din perioada interbelică proveneau din rândul minorităților etnice (mulți erau evrei) și când au ajuns la putere erau puternic presați să devină atrăgători pentru populația majoritară. Comunismul „local” Gheorghiu-Dej, de etnie română - fost lucrător la căile ferate (și un machiavelic desăvârșit) - a cucerit până la urmă puterea, scoțând-o din joc pe comunista evreică Ana Pauker, omul Moscovei. Câtă vreme Stalin a fost în viață, Gheorghiu-Dej a urmat slugarnic linia prosovietică. Slăbit însă de denunțarea lui Stalin în 1956, el a apelat tot mai mult la naționalism pentru a-și consolida regimul. Lipsit de un grup de comuniști locali în rangurile de mijloc, partidul român s-a găsit în situația de a se baza din ce în ce mai mult pe oficiali cu vederi naționaliste. De astfel, națiunea avea o istorie recentă traumatizantă: fusese puternic bombardată, mulți dintre cetățenii evrei fuseseră masacrați, pierduse sute de mii de oameni luptând alături de germani și pierduse constant teritorii substanțiale - inclusiv Basarabia în favoarea URSS -, ceea ce a dus la transferuri considerabile de populație. Nu este surprinzător că problemele de integritate națională și de statut erau centrale, chiar și pentru politicile comuniste.
David Priestland, Steagul roșu. O istorie a comunismului
Comentarii
Trimiteți un comentariu