Mai mult, au existat elemente adiționale care au favorizat ascensiunea PCR. Paralizate de lipsa reacțiilor occidentale și a acțiunilor ferme împotriva abuzurilor comise de comuniști, partidele istorice au avut o marjă de manevră redusă. În plus, comuniștii au folosit demagogia într-un mod foarte eficient în eforturile lor de a ajunge la guvernare: atacurile propagandistice violente asupra partidelor istorice (care au fost acuzate de antisovietism, de colaborare cu Garda de Fier înainte de 1940 și de fascism rezidual) și calomniile la adresa prim-miniștrilor numiți de Palat (mai întâi Constantin Sănătescu și apoi Nicolae Rădescu) au fost însoțite de demonstrații în stil bolșevic destinate să destabilizeze țara.
Obiectivul era câștigarea controlului asupra ministerelor cheie și impunerea comuniștilor la conducerea departamentelor importante atât în privința efortului de război, cât și în privința controlului administrativ și economic asupra țării. Provocările, demonizarea adversarilor și ademenirea muncitorilor industriali s-au numărat printre mijloacele folosite pentru a-și atinge scopurile (stabilite în permanență împreună cu emisarii sovietici). Un rol important în acest sens l-a avut cunoscutul Andrei Ianuarievici Vîșinski, fost acuzator în infamele procese-spectacol de la Moscova din anii *30, prim-comisar adjunct pentru afaceri externe al URSS și omul desemnat de Stalin să se ocupe de afacerile românești. Politica de dictat a lui Vîșinski l-a obligat pe tănărul rege Mihai să accepte transferul de putere către un guvern care, din toate punctele de vedere, întruchipa dictatura comunistă în ascensiune.
Vladimir Tismăneanu, Stalinism petnru eternitate
- menționați o formațiune politică precizată în sursă.
- menționați două informații referitoare la partidele politice democratice din sursă.
- scrieți două informații aflate în relație de cauzalitate istorică, precizâând rolul fiecăreia dintre acestea
- exprimați un punct de vedere asupra modalităților folosite de comuniște în preluarea puterii srgumentat cu două informații din sursă
Comentarii
Trimiteți un comentariu