Declaraţia Drepturilor (1689)

      "Având în vedere faptul că abdicarea fostului [rege] Iacob al II-lea a lăsattronu8l vacant, Alteţa Sa, prințul de Orania (care cu voia Atotputernicului Dumnezeu a devenit unealta glorioasă a eliberării acestui Regat de papism şi de puterea arbitrară), la sfatul lorzilor ecleziastici şi mireni şi al mai multor persoane notabile ale Comunelor, a adresat scrisori lorzilor ecleziastici şi  mireni protestanţi, şi alte scrisori diferitelor comitate, orașe, universități, burguri şi celor cinci porturi, pentru ca să aleagă persoane vrednice să le reprezinte în parlamentul ce avea să se adune şi să reşeadă la Westminster, în a 22-a zi a lunii ianuarie 1689, în scopul de a se consfătui cu privire la mijloacele prin care religia, legile şi libertățile să nu mai cadă în primejdia de a fi răsturnate. În baza ziselor scrisori, alegerile s-au făcut.

      În aceste împrejurimi, sus-zişii lorzi [...] şi Comunele, întrunite astăzi în virtutea scrisorilor şi a alegerilor, constituind împreună reprezentarea deplină şi liberă a naţiunii şi având în vedere, cu seriozitate, cele mai bune mijloace de a înfăptui scopul de mai sus, declară mai întâi (cum au făcut întotdeauna strămoșii lor într-un asemenea caz), pentru a-şi asigura vechile lor drepturi şi libertăți:

1. Că pretinsa putere a autorității regale de a suspenda legile sau executarea lor, fără consimțământul Parlamentului, este ilegală.

2.  Că pretinsa putere a autorității regale de a acorda dispense de la lege sau e la executarea lor, aşa cum pe nedrept s-a executat în trecut, este ilegală [...]    

3. Că o contribuție bănească pentru Coroană sau în folosul ei, sub pretext de prerogativă [regală], fără consimțământul Parlamentului, pentru o perioadă mai lungă de timp şi într-un fel care nu este şi care nu va fi încuviințat de Parlament este ilegală.

4. Că este un drept al supușilor de a prezenta petiții regelui şi că orice întemnițări şi urmăriri din pricina acestor petiții sunt ilegale. [...]

6.Că ridicarea şi întreținerea unei armate în regat, în timp de pace, fără consimțământul Parlamentului este contrară legii.
7. Că supușii protestanți, pentru apărarea lor, pot să țină arme, îngăduite de lege şi potrivit cu condiția lor.
8. Că alegerile membrilor Parlamentului trebuie să fie libere.
9. Că libertatea cuvântului, precum şi dezbaterile şi procedurile în sânul Parlamentului, nu pot fi limitate sau puse în discuție în faţa niciunei curţi [de justiţie] sau a altui for, în afară de însuşi Parlamentul. [...]
13. Că în fine, pentru a îndrepta toate plângerile sale şi pentru îmbunătățirea, întărirea şi păzirea legilor, Parlamentul va trebui să fie cât mai des întrunit. [...]
     Şi ei cer şi permit cu stăruință toate lucrurile de mai sus, ca fiind drepturile şi libertățile lor de netăgăduit; şi de asemenea că niciun fel de declaraţii, acte şi proceduri, care au prejudiciat poporului într-unul din punctele de mai sus, nu pot în niciun chip servi drept precedent sau exemplu.
      Ei sunt în mod deosebit încurajaţi de declarația Alteţei sale, prinţul de Orania, de a înainta această revendicare a dreptului lor, considerată drept singurul mijloc de a obţine completă recunoaştere sau garanţie. [...]
      Sus-zişii lorzi ecleziastici şi mireni şi Comunele, întrunite la Westminster, statornicesc că Wilhelm şi Maria, prinţ şi prinţesă de Orania, sunt şi rămân proclamaţi rege şi regină a Angliei, a Franţei şi Irlandei şi a tot teritoriilor ce depind de ele"

   Doru Dumitrescu, Mihai Manea, Mirela Popescu, Culegere de surse istorice. Lumea modernă. Lumea contemporană