Califatul arab. Ideea de Cruciadă. Imperiul Otoman

Califatul arab

          Califatul arab a luat naștere după moartea lui Mahomed, cel care i-a unit pe  arabi prin intermediul islamului. La moartea lui Mahomed s-a pus problema succesiunii în statul arab. Cum Mohamed a avut o singură fiică Fatima, și conform dreptului musulman femeile nu aveau dreptul de moștenire, s-a declanșat o dispută în acest sens. Șiiții au fost fideli principiului conducerii statului  de către descendenții lui Mahomed. Suniții (Sunna=tradiție) susțin aplicarea principiului electiv a conducerii califatului. 

în urma acestei dispute s-au impus suniții, Abu Bakr,  socrul Profetului a preluat conducerea statului arab devenind Calif (locțiitor al profetului).

statul arab a cunoscut o dezvoltare rapidă. Arabii au cucerit Peninsula arabă, Siria, Palestina, Persia (Mesopotamia), Egiptul, Africa de Nord (Magreb) și Spania (harta aici).  

În secolul al VIII-lea, arabii au cucerit Spania și-au întemeiat Califatul de Cordoba. Expansiunea arabă în Occident a fost stopată de către fracii conduși de Carol Martel la Poitiers (732). Carol cel Mare a construit la sud de Pirinei Marca Spaniei cu scopul de a bloca orice tentativă arabă de extindere în Europa occidentală.

Civilizația arabă a contribuit în mod major la dezvoltarea societății europene. Biblioteca arabă din Cordoba a fost cea mai mare instituție de cultură din Europa Occidentală la începutul Evului Mediu vezi link . Arabii au transcris manuscrisele antichității greco-romane care au fost preluate apoi de europene. De asemenea, arabii au ridicat sisteme de irigații și au avut contribuții importante în dezvoltarea matematicii, astronomiei, geografiei, medicină, etc..

Ideea de cruciadă

          Cauzele cruciadelor au fost multiple și au ținut mai ales de probleme Occidentului european.

1. Biserica Catolică a urmărit creșterea influenței în raport cu regii europeni. Prin urmare, a lansat apelul pentru eliberarea Ierusalimului, aflat sub cucerirea arabă; 
2. Regii și nobilii feudali urmăreau sporirea posesiunilor lor. Prin urmare, au susținut aceste războaie religioase.
3. Pentru țărani participarea la cruciade însemna salvarea de la sărăcie și dominația feudală.

Au fost organizate nouă cruciade, primele patru având un impact major. Prima cruciadă (1096-1099) a avut drept efect cucerirea orașelor Niceea, Edessa, Antiohia și Ierusalim. A doua cruciadă (1147-1149) a fost declanșată ca urmare a cuceririi cetății Edessa de către arabi, dar a fost un eșec. A treia cruciadă (1189-1192)  a fost declanșată ca urmare a cuceririi Ierusalimului de către arabi. la această cruciadă au participat Frederic Barbarossa, împăratul romano german, Filip al II-lea August,  regele Franței și Richard Inimă de Leu, regele Angliei. Cruciații au reușit doar eliberarea orașului Acra. A patra cruciadă (1202-1204) a ost denumită și cruciada întreruptă fiind cucerit Constantinopulul.

Cruciadele au avut consecințe majore asupra dezvoltării Europei.  Europenii au adus din Orient mirodeniile și au dezvoltat schimburile economice și comerciale pe Marea Mediterană. De asemenea, aceste cruciade au condus la centralizarea statelor occidentale. 

Imperiul Otoman 

          Turcii sunt originari din Asia Centrală și profită de criza Imperiului Bizantin, cucerit de către Cruciați la 1204. Baza statului otoman a fost pusă de către Osman, turcii preluând titulatura de otomani. Fiul său Orhan a cucerit orașul Brusa care a devenit capitala statului otoman. 

          Profitând de decăderea statului bizantin, turcii otomani au cucerit rapid Asia Mică, iar în 1354 au trecut în Europa cucerind Peninsula Galiopoli. Sultanul Baiazid Ildârâm (Fulgerul) a extins cuceririle otomane în Peninsulă Balcanică atingând Dunărea. Prin urmare, a intrat în conflict cu domnul Țării Românești Mircea cel Bătrân.

          Mahomed al II-lea a cucerit Constantinopulul (29 mai 1453) redenumind orașul Istanbul. Acest fapt a însemnat sfârșitul istoriei bizantine. Imperiul otoman a cunoscut maxima expansiune și strălucire în timpul sultanului Soliman Magnificul. 

          Secretul expansiunii otomane a  constat în două aspecte. Primul l-a reprezentat sistemul de alegere al sultanilor.  La vârsta majoratului, fii sultanilor erau trimiși în diferite provincii ale imperiului, unde sub supravegherea unei pașă, deprindea calitățile necesare conducerii statului și armatei. La moartea tatălui se declanșa o confruntare între frați pentru preluarea tronului. Cel care se impunea era considerat apt de a conduce expansiunea statului. A doua cauză a expansiunii otomane a fost reprezentată de existența corpului ienicerilor fidel sultanului și bine antrenat.