Formarea statelor medievale românești

Caracteristici generale

Statele medievale românești s-au format în contextul marelor migratii de la sfârșitul mileniului I și a creșterii influenței bizantine la nord de Dunăre. în acest context, la nordul Dunării s-au constituit formațiuni prestatale (înaintea statului, de mici dimensiuni) numite jupanate, cnezate și voievodate locuite de români și slavi. La această realitate istorică s-au suprapus venirile ultimilor migratori care au influențat în mod direct formarea statelor medievale românești ungurii în secolul al X-lea și mongolii la jumătatea secolului al XIII-lea (vezi aici). 

Transilvania

Formarea statului medieval Transilvania a fost strâns legată de așezarea în Panonia a triburilor de maghiari în secolul al IX-lea așa cum arată Gesta Hungarorum unul dintre primele izvoare scrise relative la istoria acestora. În expansiunea lor spre est, aceste triburi au întâlnit formațiuni politice locale: ducatele lui Menumorut, Glad și Gelu. În jurul anului 1000 maghiarii au ocupat și ultimele formațiuni prestatale conduse de Gyla și Ahtum. (vezi Voievodatul Transilvaniei. Migrația ungurilor)

Odată, ocupată Transilvania maghiarii au impus o organizare similară cu cea apuseană. Au colonizat în Transilvania populații străine cum ar fi secuii așezați în sud-estul Transilvaniei; sașii așezați în sudul Transilvaniei (Sibiu, Brașov), Bistrița și ulterior în Banat. ca formă de conducere Transilvania a fost un Principat condus de căttre Un Mercurius princeps. Ulterior, în fruntea Transilvaniei se află un Leustachius Voievod, Transilvania devenind în consecință un voievodat. 

Voievodatul reprezintă forma de organizare specifică a românilor. Faptul că Ungurii nu au reușit să-și impună Voievodatul drept formă de organizare definitivă a Transilvaniei demonstrează că nu au reușit să se impună în fața populației dominante a Transilvaniei formată din români. Acest fapt este demonstrat și de decizia regelui maghiar Ludovic cel Mare care la 1366 a condiționat prin diplomele regale adoptate calitatea de nobil de apartenența la catolicism. Consecința directă a acestui fapt a fost constituirea alianței dintre națiunile catolice privilegiate: sași, secui și unguri (Unio Trium Natiorum) și eliminarea românilor ortodocși din sistemul de guvernare al Transilvaniei. 

Românii și-au menținut autonomiile în zonele aflate pe arcul carpatic: Țara Maramureșului, Țara Bârsei, Țara Făgărașului

Țara Românească

Țara românească s-a format în contextul marei invazii mongole (1240-1241). Mongolii, populație turanică, a invadat centrul Europei și implicit Ungaria, traseul lor fiind prin trecătorile Munților Carpați. 

Regii Ungariei au fost nevoiți să întemeieze mărci de apărare în exteriorul arcului carpatic cu rol de apărare a trecătorilor. Așadar, la 1247 prin Diploma cavalerilor Ioaniți erau așezați în Banatul de Severin Cavalerii Sfântului Ioan. Diploma cavalerilor Ioaniți era un contract vasalic încheiat între regele maghiar și acești cavaleri. diploma amintește și de existența unor conducători locali și anume voievozii Litovoi și Seneslau și cnezii Ioan și Farcaș (vezi harta aici).

Limitarea autonomiei românilor din Transilvania și venirea sașilor i-au determinat pe voievozii români să descalece la sud de Carpați. Prin descălecat se înțelege transferul de populație și de instituții din Transilvania la sud și est de Carpați. Negru-vodă este considerat descălecătorul legendar venit din Făgăraș la Câmpulung.

Primul voievod atestat al Țării Românești a fost Basarab (?-1352) . Acesta a unificat în jurul său formațiunile prestatale de la sud de Carpați. În 1330 a reușit să obțină la o posadă (loc strâmt, trecătoare montană îngustă) o victorie împotriva regelui maghiar Carol Robert de Anjou. fiul său Nicolae Alexandru Basarab a ridicat o Mitropolie a Ungrovlahiei și s-a intitulat domn autocrat. Construirea unei Mitropolii Ortodoxe simboliza în Evul Mediu afirmarea independenței Țării Românești ortodoxe față de regatul Ungariei catolic. religia în epoca medievală era unul dintre elementele determinate ale stabilirii identității unui popor.

Țara Moldovei

La est de Carpați, izvoarele medievale a amintesc de existența unor țări, codri, câmpuri și ocoale.  

la fel ca în cazul Țării Românești Moldova a luat naștere  în urma unor descălecate, de data aceasta a voievozilor din Țara Maramureșului. Cauzele descălecatelor sunt identice: presiunea regilor maghiari ce urmărea desființarea autonomiilor românești din Transilvania și condiționarea acordării de drepturi politice de apartenența la catolcism (vezi Ludovic cel Mare în Transilvania). 

Prin urmare, Moldova s-a născut printr-un dublu descălecat al lui Dragoș și Bogdan.

Petru Mușat a avut o contribuție majoră la consolidarea Moldovei. acesta a ridicat, după modelul muntean, o Mitropolie ortodoxă la Suceava, a bătut monedă și a încheiat o alianță cu regele Poloniei Wladislav Jagello. În timpul lui Roman I (1391-1394) s-a  definitivat procesul de formare a Țării Moldovei care a atins țărmul Mării Negre.

Dobrogea

Statul dintre Dunăre și Marea Neagră s-a format sub influența directă a Imperiului Bizantin. Între 971 și 1204 teritoriul Dobrogei a fost parte a Imperiului Baizantin. După 1204 teritoriul Dobrogei a ieșit de sub dominația bizantină. Prin urmare la 1230 era amintită o Țară a Cavarnei.  Balica și Dobrotici vor constitui statul  dobrogean în secolul al XIV-lea. Fiul său Ivanco a fost învins de otomani care își vor impune treptat dominația asupra Dobrogei.