Mai rămăseseră dintre huni trei mii de
bărbaţi care au scăpat cu fuga din războiul Crimhildinşi
care, temându-se de popoarele din apus, au rămas tot timpul in câmpia de la
Chigla,
până în vremea lui Arpad. Aceştia nu s-au chemat aici huni, ci secui. Căci toţi
aceşti secui sunt rămăşiţe ale hunilor
care, când au aflat că ungurii se întorc din nou în Panonia, le-au ieşit în
cale, când se întorceau, în Rutenia şi, după ce au cucerit împreună Pannonia,
au dobândit o parte din aceasta, dar nu în câmpia Pannoniei, ci vecini cu
românii, au avut aceeaşi soartă în munţii de graniţă. De aceea, amestecându-se
cu românii, se spune că se folosesc de literele lor.
"Având în vedere faptul că abdicarea fostului [rege] Iacob al II-lea a lăsattronu8l vacant, Alteţa Sa, prințul de Orania (care cu voia Atotputernicului Dumnezeu a devenit unealta glorioasă a eliberării acestui Regat de papism şi de puterea arbitrară), la sfatul lorzilor ecleziastici şi mireni şi al mai multor persoane notabile ale Comunelor, a adresat scrisori lorzilor ecleziastici şi mireni protestanţi, şi alte scrisori diferitelor comitate, orașe, universități, burguri şi celor cinci porturi, pentru ca să aleagă persoane vrednice să le reprezinte în parlamentul ce avea să se adune şi să reşeadă la Westminster, în a 22-a zi a lunii ianuarie 1689, în scopul de a se consfătui cu privire la mijloacele prin care religia, legile şi libertățile să nu mai cadă în primejdia de a fi răsturnate. În baza ziselor scrisori, alegerile s-au făcut. În aceste împrejurimi, sus-zişii lorzi [...] şi Comunele, întrunite astăzi în virtutea scrisorilor şi a ...
Comentarii
Trimiteți un comentariu