Treceți la conținutul principal

Sumerienii. Egiptenii.Evreii

Competenţe de atins:
3.1. Recunoaşterea asemănărilor şi diferenţelor dintre sine şi celălalt, dintre persoane, dintre grupuri
5.3 Utilizarea adecvată a coordonatelor temporale şi spaţiale relative la un subiect istoric


A. Cel puţin douăsprezece oraşe au apărut în rândul sumerienilor. Printre ele s-au remarcat Ur, Uruk, Kish şi Lagash. Ur, de exemplu, a devenit un oraş de aproximativ 24.000 de oameni. În centrul fiecărui oraş era un templu care gazduia zeii oraşului, şi în jurul  fiecărui oraş se găseau lanuri de cereale, livezi de palmieri şi terenuri pentru turme. În afară de plantarea şi recoltarea culturilor, sumerienii au vânat, pescuit sau au crescut animale. Sumerienii au fost, de asemenea, comercianţi. Comerţul s-a dezvoltat  atât pe mare cât şi pe uscat. Ei au construit nave pentru transport maritim şi au importat produse de la o distanţă apreciabilă: lemn, piatra, staniu şi cupru, elemente ce nu se regăsesc în zonă.

B. "Uită-te la mine, priveşte-mă, fiule Djehutimes" a spus Sfinxul. "Eu sunt tatăl tău, zeul Soare, şi am să-ţi dăruiesc regatul meu de pe acest pământ. Tu ai să stai în fruntea muritorilor, purtând pe cap coroana albă şi coroana roşie. Ţara în lung şi lat, a ta va fi, cât cuprinde privirea. Atotputernicul îţi va da în stăpânire bogăţiile Egiptului de Sus şi ale celui de Jos, ca şi marile triburi ale întregii ţări; totul va fi, ani îndelungaţi, numai al tău. Sprijinul şi bunăvoinţa mea sunt pentru tine."
                                                          Viziunea prinţului Djehutimes, viitorul faraon Tutmes al III-lea

C. Juratu-M-am pe Mine Însumi, zice Domnul, că de vreme ce ai făcut aceasta şi n-ai cruţat nici pe singurul tău fiu, pentru Mine, De aceea te voi binecuvânta cu binecuvântarea Mea şi voi înmulţi foarte neamul tău, ca să fie ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării şi va stăpâni neamul tău cetăţile duşmanilor săi; Şi se vor binecuvânta prin neamul tău toate popoarele pământului, pentru că ai ascultat glasul Meu.
                                                                                            Vechiul Testament, Facerea, 16-18. 

Cerinţe:
  1. Stabiliţi principalele ocupaţii ale sumerienilor aşa cum reies din sursa A.
  2. Identificaţi o zeitate egipteană din sursa B. 
  3. Stabiliţi, folosind informaţiile din sursa B importanţa religiei la vechii egipteni.
  4. Prezentaţi importanţa momentului  şi identificaţi personajul istoric la care se referă sursa C. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Declaraţia Drepturilor (1689)

      "Având în vedere faptul că abdicarea fostului [rege] Iacob al II-lea a lăsattronu8l vacant, Alteţa Sa, prințul de Orania (care cu voia Atotputernicului Dumnezeu a devenit unealta glorioasă a eliberării acestui Regat de papism şi de puterea arbitrară), la sfatul lorzilor ecleziastici şi mireni şi al mai multor persoane notabile ale Comunelor, a adresat scrisori lorzilor ecleziastici şi  mireni protestanţi, şi alte scrisori diferitelor comitate, orașe, universități, burguri şi celor cinci porturi, pentru ca să aleagă persoane vrednice să le reprezinte în parlamentul ce avea să se adune şi să reşeadă la Westminster, în a 22-a zi a lunii ianuarie 1689, în scopul de a se consfătui cu privire la mijloacele prin care religia, legile şi libertățile să nu mai cadă în primejdia de a fi răsturnate. În baza ziselor scrisori, alegerile s-au făcut.       În aceste împrejurimi, sus-zişii lorzi [...] şi Comunele, întrunite astăzi în virtutea scrisorilor şi a ...

Supplex Libellus (1744)

Carte presupusă a plângerilor clerului şi poporului român unit din Transilvania şi din părţile reîncorporate ei, pentru remedii potrivite şi pentru consolare, adusă în faţa tronului Preasfintei Majestăţii Regale a Ungariei şi Boemiei, în genunchi. […]             De altminteri, naţiunea noastră după intrarea ei cu Traian în această Daciei, a fost oprimată în diferite feluri de vicisitudinile diferitelor timpuri. […] Chiar principii care au domnit în secolele anterioare, luând în considerare binevoitoare utilitatea naţiunii pentru bunul public şi pentru conservarea şi apărarea patriei, au hotărât să le lărgească un oarecare favor şi să le împărtăşească echitabil, precum Prea Înaltul Principe al Ardealului Acaţiu Barcsai, a dăruit clerului nostru valah pe veci cu imunitate de la plata decimilor, nonelor şi alte asemenea dări şi plăţi.[…]             Cerem: 1.  ...

Califatul arab. Ideea de Cruciadă. Imperiul Otoman

Califatul arab           Califatul arab a luat naștere după moartea lui Mahomed, cel care i-a unit pe  arabi prin intermediul islamului. La moartea lui Mahomed s-a pus problema succesiunii în statul arab. Cum Mohamed a avut o singură fiică Fatima, și conform dreptului musulman femeile nu aveau dreptul de moștenire, s-a declanșat o dispută în acest sens. Șiiții au fost fideli principiului conducerii statului  de către descendenții lui Mahomed. Suniții (Sunna=tradiție) susțin aplicarea principiului electiv a conducerii califatului .  în urma acestei dispute s-au impus suniții, Abu Bakr,  socrul Profetului a preluat conducerea statului arab devenind Calif (locțiitor al profetului). statul arab a cunoscut o dezvoltare rapidă. Arabii au cucerit Peninsula arabă, Siria, Palestina, Persia (Mesopotamia), Egiptul, Africa de Nord (Magreb) și Spania (harta aic i).   În secolul al VIII-lea, arabii au cucerit Sp...