Treceți la conținutul principal

Europa contemporană: Unitate, Diversitate, Integrare

Competenţe de atins:
1.1. Formularea, în scris şi oral, a unor opinii referitoare la o temă de istorie

A. Abatele de Saint-Pierre, în planul de pace perpetuă, „Paix Perpetuelle“ (1712), propune un Senat european cu puteri legislative şi judiciare, compus din 40 de membri, care să se reunească la Haga. Este formulat pentru prima dată principiul garanţiei teritoriale (care va apărea ulterior în Pactul Societăţii Naţiunilor, art. 10). Sunt consemnate drept condiţii alianţa suveranilor, respectarea deciziilor senatului şi intervenţia colectivă împotriva statelor recalcitrante. Acest proiect este considerat de Th. Ruysseu în momentul publicării, drept „un vis care nu va înceta să stăruie în conştiinţa umanităţii“.
                                                                              Viziuni despre unitatea Europei

B. Dacă privim Europa din ultimii 20 de ani, observăm că Occidentul a avut o participare majoră la stimularea Europei culturale, aşadar, Europa s-a trezit brusc nu numai în faţa unei diversităţi politice şi economice ci şi în faţa unor provocări care se regăsesc în relaţiile interculturale. Desigur, ele au fost prezente şi în trecut, dar acum au căpătat o altă concretizare. Observăm o adaptare economică la procesul intergrării, iar în plan cultural se manifestă „un fel de rebeliune împotriva tendintei de nivelare a lumii”
                                                                  Lucian-Emil Roşca, Diversitatea europeană şi integrarea

C.   Europa nu va fi făcut toate dintr-o dată sau în conformitate cu un plan unic Acesta va fi construită prin realizări concrete care vor genera mai întâi o solidaritate de facto. Venirea împreună a naţiunilor europene necesită eliminarea opoziţiei de veacuri a Franţei şi Germaniei. Orice acţiune întreprinsă trebuie să se refere în primul rând aceste două ţări.
                                                                                                      Declaraţia Schuman, 9 mai 1950


 Cerinţe:
  1.  Identificaţi, folosind sursa A, o instituţie europeană propusă spre întemeiere.
  2. Menţionaţi, folosind sursa A,  trei condiţii propuse pentru funcţionarea unei Europe unite.
  3. Descoperiţi folosind sursa B un element de unitate şi unul de diversitate în Europa.
  4. Interpretaţi, folosind susrsa B, rolul economicului în dezvoltarea europeană.
  5. Analizaţi, folosind textul C, concepţia privind dezvoltarea europeană propusă de Robert Schuman.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Declaraţia Drepturilor (1689)

      "Având în vedere faptul că abdicarea fostului [rege] Iacob al II-lea a lăsattronu8l vacant, Alteţa Sa, prințul de Orania (care cu voia Atotputernicului Dumnezeu a devenit unealta glorioasă a eliberării acestui Regat de papism şi de puterea arbitrară), la sfatul lorzilor ecleziastici şi mireni şi al mai multor persoane notabile ale Comunelor, a adresat scrisori lorzilor ecleziastici şi  mireni protestanţi, şi alte scrisori diferitelor comitate, orașe, universități, burguri şi celor cinci porturi, pentru ca să aleagă persoane vrednice să le reprezinte în parlamentul ce avea să se adune şi să reşeadă la Westminster, în a 22-a zi a lunii ianuarie 1689, în scopul de a se consfătui cu privire la mijloacele prin care religia, legile şi libertățile să nu mai cadă în primejdia de a fi răsturnate. În baza ziselor scrisori, alegerile s-au făcut.       În aceste împrejurimi, sus-zişii lorzi [...] şi Comunele, întrunite astăzi în virtutea scrisorilor şi a ...

Califatul arab. Ideea de Cruciadă. Imperiul Otoman

Califatul arab           Califatul arab a luat naștere după moartea lui Mahomed, cel care i-a unit pe  arabi prin intermediul islamului. La moartea lui Mahomed s-a pus problema succesiunii în statul arab. Cum Mohamed a avut o singură fiică Fatima, și conform dreptului musulman femeile nu aveau dreptul de moștenire, s-a declanșat o dispută în acest sens. Șiiții au fost fideli principiului conducerii statului  de către descendenții lui Mahomed. Suniții (Sunna=tradiție) susțin aplicarea principiului electiv a conducerii califatului .  în urma acestei dispute s-au impus suniții, Abu Bakr,  socrul Profetului a preluat conducerea statului arab devenind Calif (locțiitor al profetului). statul arab a cunoscut o dezvoltare rapidă. Arabii au cucerit Peninsula arabă, Siria, Palestina, Persia (Mesopotamia), Egiptul, Africa de Nord (Magreb) și Spania (harta aic i).   În secolul al VIII-lea, arabii au cucerit Sp...

Ideea de Europa (clasa a XI-a)

A.            Europa nu există ca un concept politic. Acea parte a lumii care poartă numele de Europa cuprinde un adevărat haos de popoare şi de state, o mulţime de conflicte internaţionale; ea este creuzetul războaielor viitoare. Problema europeană: ura reciprocă dintre europeni inflamează atmosfera internaţională şi stârneşte nelinişte chiar şi celor mai pacifiste ţări ale lumii. Iată de ce problema europeană nu este una locală, ci o problemă internaţională. Atâta vreme cât nu-şi va găsi rezolvarea, nu se poate visa la o dezvoltare paşnică a omenirii. Problma europeană are, pentru toată lumea de astăzi, aproape aceiaşi semnificaţie pe care o avea pentru Europa chestiunea Balcanilor, cu un secol în urmă: este o sursă permanentă de insecuritate şi tulburări. Problema europeană nu va fi rezolvată decât printr-o uniune a popoarelor Europei"                ...