Interpretați următoarele texte:
A. În consecință, chiar de la apariția agriculturii, grijile legate de viitor au devenit actori principali în teatrul pe care îl reprezintă mintea umană. Acolo unde țăranii depindeau de ploi care să le ude cîmpurile, începutul anotimpului ploios însemna ca în fiecare dimineață aceștia se uitau spre orizont, adulmecând vântul și încordându-și privirea. Acela este un nor? Vor veni la timp ploile? Vor fi suficiente? Vor fi furtuni violente care să spele semințele de pe câmp și să distrugă răsadurile? Între timp, în văile Eufratului, Indului, și Fluviului Galben, alți țărani monitorizau la fel de agitați nivelurile apei. Aveau nevoie ca apele fluviilor să crească și să se reverse pentru a împrăștia solul fertil pe care-l căraseră din regiunile înalte și pentru a umple vastele lor sisteme de irigație. Dar revărsările prea mari sau care veneau la momentul nepotrivit puteau să le distrugă câmpurile la fel de mult ca o secetă.
Yuval Noah Harari, Sapiens. O scurtă istorie a omenirii.
B. O dată cu consolidarea Neoliticului, societățile de producție au început sîă se dezvolte. Este posibil ca anumite nuclee ale societății neolitice să nu fi ajuns niciodată la maturitate și să se fi diluat treptat, dar acele părți ale lumii în care condițiile geografice erau cele mai potrivite pentru agricultură și pentru creșterea animalelor au devenit creuzetul unor societăți care nu vor mai fi niciodată acele triburi mici de prădători care se deplasau cândva nestringherite pe un teritoriu. La început au întemeiat sate sedentare care nu erau foarte mari, dar și-au mărit rapid și în mod spectaculos suprafața de locuit. Adevărul este că asigurarea hranei - atâta timp cât o catastrofă nu distrugea recolata sau turmele - împreună cu nevoia de forță de muncă pentru îngrijirea câmpurilor și a animalelor a stimulat creșterea demografică.
Originile omenirii. Istoria înainte de istorie
1. Menționați din sursa A o caracteristică a modului de viață uman.
2. Precizați un spațiu istoric la cae se referă sursa A.
3. Precizați o peocă istorică regăsită în sursa B.
4. Exprimați o opinie referitoare la organizarea societății utilizând câte o informație din fiecare sursă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu