În forma finală - în pofida așteptărilor, a demersurilor întreprinse de delegația română, precum și de grupul de diplomați și oameni politici români aflați în Occident, asprijinului primit din partea unor state prietene în sensul ameliorării prevederilor împovărătoare pentru România - Tratatul de pace conținea clauze care au influențat negativ redresarea și dezvoltarea economiei naționale. Cele mai grele, erau prevederile privind restabilirile de drepturi, restituirile, despăgubirile, compensțiile sau renunțări la anumite posibilități pe care România le avea față de alte state, toate presupunând eforturi financiare și economice considerabile. Multe dintre aceste clauze erau vechi și cunoscute, decurgând din prevederile Convenției de Armistițiu, altele fiind noi.
Preluând prevederea articolului 11 al Convenției de Armistițiu, articolul 22 al Tratatului conținea obligația României să plătească 300 milioane de dolari SUA, timp de opt ani, începând cu 12 septembrie 1944, în bunuri (produse petroliere, cereale, lemn, vase maritime și fluviale, utilaj divers și alte mărfuri). România trebuia să restituie în bună stare bunurile ridicate de pe teritoriul Națiunilor Unite și să suporte cheltuielile de lucru, materiale și transport.
Academia Română, Istoria românilor
Comentarii
Trimiteți un comentariu