Renașterea artistică

 

        „Se știe că năzuința către o viață frumoasă este semnalmentul cel mai caracteristic al Renașterii. Aici vedem cea mai deplină armonie între satisfacerea setei de frumos în opera de artă și în viața însăși, aici arta servește viața și viața servește arta ca niciodată înainte. Dar hotarul dintre Evul Mediu și Renaștere este trasat și în această privință cu prea mare precizie. Dorința pătimașă de a îmbrăca viața în frumos, rafinamentul artei de a trăi, expresia variată a unui ideal de viață, toate acestea sunt cu mult mai vechi decât quattrocentuo-ul italian. Motivele înfrumusețării vieții înseși, pe care le adoptă florentinii, nu sunt altceva decât vechile forme medievale: Lorenzo de Medici proslăvește încă, la fel de bine ca și Carol Temerarul, vechiul ideal cavaleresc ca fiind forma nobilă a vieții; își vede chiar în ducele burgund, în anumite privințe, modelul, în ciuda fastului lui barbar. Italia a descoperit noi orizonturi de frumusețe a vieții și a acordat viața într-o tonalitate nouă, dar atitudinea față de viață, care e socotită de obicei drept o caracteristică a Renașterii - strădania omului de a-și face, cel puțin în aparență, propria viață într-o formă artistică - n-a fost nicidecum introdusă abia de către Renaștere.

    Marea demarcație în felul de a concepe frumusețea vieții cade mai degrabă între Renaștere și epoca modernă. Punctul de inflexiune se află acolo unde arta și viața încep să se despartă, acolo unde arta nu se mai află în mijlocul vieții, ca o parte nobilă a înseși bucuriei de a trăi, ci în afara vieții, ca ceva vrednic de înaltă cinstire, la care ne ducem în clipe de înălțare și de odihnă. Vechiul dualism care îl separa pe Dumnezeu de lume a revenit astfel astfel într-o formă nouă: separația dintre artă și viață. S-a tras o linie printre plăcerile vieții, care s-au despărțit în două jumătăți, una inferioară și alta superioară. Pentru omul medieval, amândouă erau la fel de păcătoase; azi sunt socotite toate ca îngăduite, dar de valoare foarte diferită, în funcție de gradul lor de spiritualitate.”

 Johan Huizinga, Amurgul Evului Mediu. Studiu despre formele de viață și de gândire din secolele al XIV-lea și al XV-lea în Franța și în Țările de Jos

Cerințe:

1. numiți două epoci istorice menționate în sursă.

2. identificați două caracteristici ale artei din sursa data.

3. identificați un element de schimbare pe care-l aduce epoca modernă în concepția despre artă.