Medii culturale europene în perioada interbelică

Expresionismul

Expresionismul este o tendinţă literară şi artistică născută laînceputul secolului XX, ca o reacţie împotrivaimpresionismului, care însă şi-a găsit deplina înflorire înGermania anilor '20.În loc de a încerca să reproducă impresia provocată de lumea exterioară, artistul expresionist îşi propunesă-şi impună propria viziune asupra lumii şi propria personalitate. Respingând, ca şi futurismul italianconformismul „mic-burghez" al perioadei „Belle Epoque",expresionismul german se alătură atât unei „tradiţiigermanice" (Griinewald), cât şi unei vaste mişcări culturalecare, încă din ultimul deceniu al secolului XIX, îşi propuseseexaltarea energiei vitale, sub toate formele acesteia: violenţă,dinamism al gesturilor, viteză, etc. Printre pictorii ce auilustrat-o trebuie citaţi George Grozs, Otto Dix, MaxBeckmann, Ernst Ludwig Kirschner, August Macke, Emil Nolde1.

(Pierre Miza, Istoria secolului XX, vol. )

Expresionismul german caută într-o culoare exuberantă mijlocul de expresie al frământărilor interioare(Nolde, Munch...). Artă a vitezei, generată de civilizaţia mecanică recentă, futurismul italian continuă cubismul,introducând mişcarea. Toate aceste şcoli, cubismul şi expresionismul mai ales, au permis apariţia către 1910 a artei abstracte sau nonfigurative, caracterizată prin eliminarea subiectului, opera de artă devenind o realitate autonomă, independentă de realitatea exterioară. Pictura abstractă se naşte simultan în trei locuri distincte:în Germania cu Kandinsky şi Von Klee, în Olanda cu Mondrian şi în Rusia cu Malevitch. Din 1919 în 1939 ea își continuă căutările, în legătură sau nu cu şcoala suprarealistă apărută la începutul anilor '20 (Max Ernst, Magritte, Dali...).în afara acestor mişcări, sau uneori rupţi de ele, numeroşi pictori îşi păstrează independenţa şi personalitatea. Este mai ales cazul celor grupaţi sub numele Şcolii de la Paris (Modigliani, Van Dongen, Utrillo, Rouault, Chagall), al lui Bonnard, unul din ce mai mari colorişti ai picturii occidentale,al lui Matisse şi Picasso, a căror operă depăşeşte cu mult rolul pe care l-au jucat în naşterea fauvismului şi cubismului şi care afirmă în definitiv o originalitate ireductibilă. Revoluţiile picturale ale primei jumătăţi a secolului XX au atins de asemenea şi sculptura, numeroşi artişti ca Picasso,Miro, Matisse... nelimitându-şi căutările doar la domeniul picturii. Astfel, în timp ce Bourdelle şi Maillol continuă tradiția sculpturii clasice, apar opere cubiste, futuriste,suprarealiste, abstracte, concepute uneori din materiale neașteptate, eteroclite... Realizări precum cele ale românului Brâncuși şi elveţianului Giacometti fac dovada unui important efort de reînnoire în domeniul sculpturii, chiar dacă pare puţin în urma îndrăznelilor picturii contemporane.