A.
E-o luptă de soi nou în lume
E-o luptă de soi nou în lume
Și-avem stegar să ne îndrumeCu braț de-oțel și fruntea soarePe Stalin sfetnic de popoare.Pieri-veți fauri de războiSub potopirea vieții noiȘi-n slujba noastră stă atomulDar ca să-nalțe viața, omul. Alexandru Toma,
B. Steag în zare
Era destul de roşu ca să-l vadă,
Iar unii s-au oprit pe câte-un prag,
Rămaşi nevolniciei proprii pradă.
Eu mă mai duc, dar când nu voi putea
Să merg nainte-n Viaţă tot năvalnic,
Aprinsul steag în zări l-oi arunca,
Aşa cum marea roşul soare falnic
În dimineţi senine, rumenind
Întinderile verzi şi de argint.
B. Steag în zare
Era destul de roşu ca să-l vadă,
Iar unii s-au oprit pe câte-un prag,
Rămaşi nevolniciei proprii pradă.
Eu mă mai duc, dar când nu voi putea
Să merg nainte-n Viaţă tot năvalnic,
Aprinsul steag în zări l-oi arunca,
Aşa cum marea roşul soare falnic
În dimineţi senine, rumenind
Întinderile verzi şi de argint.
Care-au putut veniră după steag,
Mihai Beniuc
C, După instaurarea dictaturii carliste, în februarie 1938, [ Mihail SAdoveanu] se arată un aprig susținător al monarhiei, drept care se află printre senatorii numiți de rege. Lingușelile sale față de Carol al II-lea sunt de-a dreptul dezgustătoare. Iată o mostră din 1938:
„Tot ce e durere, grijă şi speranţă în noi se află înmiit în fiinţa Sa. Destinul său a fost să ne cuprindă în întregime – trecut, prezent şi viitor –, să valorifice şi să apere o moştenire primejduită (…) Apariţia sa, din cer, pe aripi repezi, întăreşte şi întregeşte elementul mistic".
„Tot ce e durere, grijă şi speranţă în noi se află înmiit în fiinţa Sa. Destinul său a fost să ne cuprindă în întregime – trecut, prezent şi viitor –, să valorifice şi să apere o moştenire primejduită (…) Apariţia sa, din cer, pe aripi repezi, întăreşte şi întregeşte elementul mistic".
„Actul său de capitulare” este conferința cu titlul „Lumina vine de la răsărit”, ținută de Sadoveanu la Academia Română, după o vizită în URSS. Spre deosebire de Panait Istrati, care a crezut sincer în idealurile comuniste și care a fost trezit din reverie de realitatea sinistră din Țara Sovietelor, textul lui Sadoveanu arată, prin artificialitatea sa, că nu credea o iotă din ce scrisese și că doar oportunismul îi ghidase pana. De altfel, el avea s-o recunoască mai târziu, într-o încercare de justificare a mizeriei:
„Dacă nu scriam «Lumina vine de la Răsărit», dacă nu eram cu ei, opera mea era interzisă 20 de ani, ca şi a lui Nicolae Iorga, Octavian Goga şi a celorlalţi.”
Păstorel Teodoreanu, finul său, avea să taxeze dur „reorientarea” nașului: „Sadoveanu filo-rus / Stă cu curul la apus / Ca s-arate-apusului / Care-i fața rusului”.
Comuniștii nu se sinchisesc însă de subtilități precum „sinceritatea” și îl umplu pe Sadoveanu de onoruri: este Președinte al Adunării Deputaților (1946 - 1948), Vicepreședinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale (1948 - 1961), membru în Comisia de elaborare a Constituției din 1952, membru titular al Academiei din 1948, după ce aceasta fusese în prealabil epurată, așa că ajunge coleg cu minorul versificator Neculuță (post mortem) sau cu revizionistul Roller.
Este făcut Erou al Muncii Socialiste (1955), laureat al Premiului de Stat în 1960 (în valoare de câteva zeci de mii de lei, într-o perioadă în care un salariu bun nu depășea o mie) și al Premiului Lenin (1961), președinte al Uniunii Scriitorilor (1955 - 1961).
http://evz.ro/ceahlaul-literaturii-a-condamnat-oameni-la-moarte.html
Comentarii
Trimiteți un comentariu