Istoria românilor în chipuri şi icoane reprezintă una dintre cele mai cunoscute lucrările ale marelului nostru istoric Nicolae Iorga. Apărută la Editura Humanitas, disponibilă şi în variantă electronică, lucrarea este un adevărat ceasclov al istoriei româneşti, o abordare inovatoare atinsă cu greu de istoriografia postbelică. Lucrarea debutează cu o prezentare a voievozilor medievali, necesară pentru cel ce doreşte să facă o sinteză din acest punct de vedere. Ea este urmată de o prezentare succintă a unor chipuri de doamne ce au rămas în tradiţia istorică românească. Dintre chipurile zugrăvite cu măiestrie de Iorga iese în evidenţă cel al Elenei Rareş: "Elena, căreia i se mai zicea şi Ecaterina - sau Cătălina -, fu o doamnă după chipul Despinei. Ea a ridicat bisericile Sf. Gheorghe şi Ospenia din Botoşani şi a dăruit tuturor celorlalte odăjdii lucrate cu mâna ei, dintre care una, un aer, se păstrează încă la Putna. Şi ei îi era păstrată o viaţă bogată de multe primejdii şi nenorociri. Năvălirea, în 1538, a sultanului Soliman o sili să fugă cu băieţaşii Ilie şi Ştefan şi fetele Chiajna şi Ruxandra în cetatea ardeleană a Bistriţei, unde multă vreme ea nu nu ştiu dacă soţul ei mai trăieşte. Cînd Petru se duse la Constantinopol să ceară iertarea sultanului şi domnia, ea avu iarăşi lungi zile de staşnică nesiguranţă".
Marele istoric tratează subiecte extrem de interesante şi atrăgătoare pentru cititor, unul dintre ele fiind îmbrăcămintea şi locuinţa la români. Cu o măiestrie neîntrecută Nicolae Iorga prezintă portul domnilor, domniţelor, târgoveţilor şi ţăranilor. Cele mai nesemnificative elemente de vestimentaţie sunt amintite făcând ca tabloul final să fie de un realism desăvârşit. Iorga nu uită nici moda vremii care-şi face simţită apariţia în Principate odacă cu zorile modernităţăii şi care ne schimbă traseul evoluţiei noastre. Viaţa socială a Ţărilor Române este ilustrată cu acelaşi talent desăvârşit. Momentul primirii lui Paul de Alep, nepotul patriarhului de Antiohia, de Vasile Lupu este remarcabil surprins: "Domnul aşteaptă în uşă. În semn de consideraţie pentru vizitator, el ţine capul plecat şi mîinile pe piept. În odaia de audienţă două scaune stau aşezate pe un loc mai ridicat. Cel din stânga, loc de cinste la turci, e pentru oaspete. La spatele Măriei Sale stau boierii cu blănuri de samur foarte scumpe, care sunt, cum am zice, fracurile acelui timp. Tălmaciul e de faţă: cîte unul ştie turceşte şi greceşte şi italineşte şi latineşte şi nemţeşte".
Capitolul referitor la românii din străinătate şi străinii din Principate este la fel de bine ilustrat. Nicolae Iorga recunoşte că la început oraşele şi târgurile româneşti au fost locuite de străini: saşi, armeni, mulsulmani, evrei, etc. Această realitate nu îi pune în ochii istoricului pe români mai prejos. O parte dintre ei, mai mult siliţi de vremuri decât de bună voie au plecat în străinătăţuri. Viaţa acestor pribegi nu era pe cât se pare atât de rea. În momentul în care îşi epuizau rezerva monetară apelau la împrumuturi cu dobânzi foarte mari pe care le achitau ulterior când printr-un noroc se reîntorceau acasă.
Cetăţile şi bisericile noastre sunt descrise cu aceiaşi naturaleţe cu care am fost obişnuiţi până acum. Tradiţia românească este încadrată tradiţiei bizantine, bisericile noastre fiind o prelungire a Bizanţului. Salba de mănăstiri din Oltenia sau nordul Moldovei devin pentru cititor accesibile, imediate şi tangibile. O altă temă tratată de Nicolae Iorga constă în enumerarea unor ideii conducătoare în istoria romînilor. Pentru istoric, ideile conducătoare "au darul sfânt de a apropia şi a înfrăţi pe oameni, mai presus de orice deosebiri de fire, de situaţie, de bogăţie, de vârstă: ele se poate zice că fac parte din viaţa religioasă a popoarelor, şi sunt adică acea religie ce are de preoţi pe cei mari, mai buni şi mai luminaţi oameni din fiecare generaţie". Primă idee conducătoare a românilor a fost creştinismul care a găsit o chemare printre români. A doua a reprezentat-o obârşia noastră latină pe care reprezentanţii iluminismului românesc au explicat-o şi promovat-o cu îndârjire. Timpul istoriei a mai adăugat la ideile călăuzitoare româneşti cea a patriotismului şi dragostei de ţară, odată cu zorii moderinităţii.
Lucrarea mai tratează subiecte legate de viaţa socială a românilor, farmacia în spaţiul românesc, rolul boierimii . Însă Nicolae Iorga nu şi-a uitat obârşia sa, un capitol fiind dedicat istoriei Botoşanilor, prezentat cu dragostea unui fiu. Lucrarea se încheie cu prezentarea unor documente din istoria medievală românească, relevante în tabloul gândit de marele istoric.
Parcurgerea textului reprezintă o încântare a intelectului pus în faţa unei însiruiri de cuvinte ce fac cinste limbii române pe care Nicolae Iorga, ca mulţi alţi mari istorici, au iubit-o. Lucrarea este în aceiaşi măsură pentru cititorul de istorie o încântare, o experineţă a cursivităţii, sintezei şi logicii. La final ai impresia că ai citit un basm vechi românesc cu zâne şi feţi frumoşi de care nu ai mai auzit până atunci.
Comentarii
Trimiteți un comentariu