...între timp, un general de dincolo de Atlantic pune populaţia din Weimar să defileze prin faţa crematoriilor lagărului de concentrare de acolo şi îi declară - poţi spune pe nedrept? - îi declară pe aceşti biigheri, ce-şi văzuseră, ce-şi văzuseră, sup aparenţe de onestitate, de facerile lor şi încercaseră să nu voiască a şti nimic, cu toate că vântul le suflase-n nas putoarea de carne omenească arsă - îi declară, zic, complici la ororile acum date în vileag şi îi sileşte să caşte ochii la ele, să privească...
Privesc şi eu cu ei, mă las târât, în gând, cu ei o dată, în rândurile lor, năuce, sau poate chiar îngrozite. Zidurile groase ale beciului de tortură, în care o dictatură sortită din capul locului neantului transformase Germania, au fost sparte, li ignominia [josnicie, infamie] noastră dezvăluită, târâtă în faţa lumii, a comisiilor străine de anchetă, şi acestea vor arăta peste tot incredibilele imagini; ajunse la ele acasă, vor raporta: cele văzute întrec în oroare tot ce puterea omenească de închipuire ar fi putut concepe. Zic: ignominia noastră. Pentru că e oare pură Ipohondrie a-ţi spune că tot ce e german, chiar şi spiritul german, gândirea germană, cuvântul german, totul este târât în a ceastă dezonorantă demascare şi, totul, expus aceleiaşi profunde suspiciuni? Înseamnă oare doar sentiment morbid de pocăinţă a-ţi pune întrebarea: Cum va mai putea oare, în viitor, "Gemania", sub orice formă, să deschidă gura în probleme omeneşti?
Să le zucem celor date la iveală sinistre virtualităţi ale firii omeneşti în general - nu rămâne mai puţin adevărat că germanii, fiinţe omeneşti, au săvârşit cu zecile de mii, cu sutele de mii fapte în faţa cărora omenirea întreagă se înfioară şi tot ce-a fost german pe lume până acum e arătat cu degetul, cu scârbă şi oroare, drept pildă a răului. Cum te vei simţi, făcând partre dintr-un popor dezorientat, rătăcit, pârjolit şi sterp sufleteşte, mărturisindu-se nesilit de nimeni ineptitudinea de a se guverna, socotind că-i mai binesă ajungă colonie a puterilor străine; făcând parte dintr-un popor care va trebui să trăiască claustrat, închis în sine însuşi ca evreii în ghetto, pentru ca ura îngrozitoare, de el însuşi sădită jur-împrejurul lui nu-i va permite să iasă din propriile sale graniţe; - cum te vei simţi facând parte dintr-un popor ce nu-şi poate arăta faţa în lume?
Belstemaţi, blestemaţi fie corupătorii ce-au dus un neam de oameni cumsecade, temători de lege, mult prea docili, mult prea aplecaţi să trăiască numai în teorii, l-au dus, zic, la şcoala crimei! Ce bine-ţi face blestemul, ce bine ţi-ai face dacă ar izbucni dintr-un piept liber, neîncătuşat!
Thomas Mann, Doctor Faustus
Comentarii
Trimiteți un comentariu