Treceți la conținutul principal

Viziuni despre modernizare în Europa secolelor XIX-XX: curente şi politici culturale

Competenţe de atins:
4.4. Realizarea de conexiuni între informaţiile oferite de sursele istorice şi contextul vieţii cotidiene

A. [...] Aşa cum s-a spus, toţi oamenii fiind de la natură liberi, egali şi independenţi, nimeni nu poate fi dat afară de pe această proprietateşi subordonat puterii politice a altcuiva fără acordul său, care este dat printr-o înţelegere făcută cu alţi oameni în scopul de a se alătura şi uni într-o comunitate cu un trai comod, sigur şi paşnic, unii alături de ceilalţi. [...] Majoritatea are dreptul să acţioneze şi să stabilească restul.
     Acestea sunt legile pe care societatea şi legea lui Dumnezeu şi a Naturii le-au impus puterii legislative şi să stabilească restul.
    Mai întâi, ei trebuie să conducă după [...] legi stabilite care să nu fie diferite ci să aibă o singură regulă pentru bogat şi sărac.
     În al doilea rând, aceste legi trebuie să fie făcute pentru niciun alt scop decât [...] binele oamenilor.
     În al treilea rând, ei nu trebuie să pună taxe pe proprietăţile oamenilor fără voia acestora.
     Ori de câte ori legislatorii vor încerca să confişte şi să distrugă proprietăţile oamenilor, sau să-i transforme în sclavi [...] se vor pune ei înşişi într-o stare de război cu oamenii, ce sunt apoi scutiţi de orice supunere viitoare.
                                                                   John Locke, Second Treatise of Civil Government

B. Înainte de a avea un partid politic, care să simtă trebuinţă unui organ, şi public iubitor de ştiinţă care să aibă nevoie de lectură, noi am findat jurnale politice şi reviste literare şi am flasificat şi dispreţuit jurnalistica. Înainte de a avea o umbră măcar de activitate politică originală, am făcut Societatea Academică Română... şi am falsificat ideea academiei. Înainte de a avea artişti trebuincioşi, am făcut Conservatorul de muzică; înainte de a avea un singur pictor de valoare, am făcut Şcoala de belearte; înainte de a avea o singură piesă dramatică de merit, am fondat Teatrul Naţional şi am depreţiat şi falsificat toate aceste forme de cultură.
                                  Titu Maiorescu, În contra direcţiunii de astăzi a culturii române (1868)

C. Cultul înaintaşilor este cel mai legitimdintre toate: înaintaşii au făcut din noi ceea ce suntem astăzi. Un trecut eroic, al unor oameni mari, al gloriei . vreau să zic glorie veritabilă, iată capitalul social pe care-l afirmă o ideea naţională. A avea glorii comune în trecut, o voinţă comună în prezent: de a face lucruri mari împreună, să vrem să mai facem, iată  condiţia esenţială pentru a fi un popor, iubim în proporţia sacrificiilor la care am consimţit, relel pe care le-am suferit. Iubim casa pe care am construit-o şi pe care o transmitem. Cântul spartan: "Suntem ce aţi fost; vom fi ceea ce sunteţi" este în simplitate ca imnul scurtat al oricărei patrii.
                                                                                       Ernest Renan, Ce este o naţiune? 

Cerinţe:
  1. Descoperiţi trei principii ale doctrinei liberale folosind informaţiile din sursa A.
  2. Faceţi o comparaţie între doctrina liberală şi cea conservatoare pornind de la informaţiile din sursa A.
  3. Exprimaţi un punct de vedere asupra evoluţiei culturii române moderne folosind informaţiile din sursa B.
  4. Dezbateţi înţelesurile noţiunii de patrie pornind de la informaţiile din sursa C.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Declaraţia Drepturilor (1689)

      "Având în vedere faptul că abdicarea fostului [rege] Iacob al II-lea a lăsattronu8l vacant, Alteţa Sa, prințul de Orania (care cu voia Atotputernicului Dumnezeu a devenit unealta glorioasă a eliberării acestui Regat de papism şi de puterea arbitrară), la sfatul lorzilor ecleziastici şi mireni şi al mai multor persoane notabile ale Comunelor, a adresat scrisori lorzilor ecleziastici şi  mireni protestanţi, şi alte scrisori diferitelor comitate, orașe, universități, burguri şi celor cinci porturi, pentru ca să aleagă persoane vrednice să le reprezinte în parlamentul ce avea să se adune şi să reşeadă la Westminster, în a 22-a zi a lunii ianuarie 1689, în scopul de a se consfătui cu privire la mijloacele prin care religia, legile şi libertățile să nu mai cadă în primejdia de a fi răsturnate. În baza ziselor scrisori, alegerile s-au făcut.       În aceste împrejurimi, sus-zişii lorzi [...] şi Comunele, întrunite astăzi în virtutea scrisorilor şi a ...

Supplex Libellus (1744)

Carte presupusă a plângerilor clerului şi poporului român unit din Transilvania şi din părţile reîncorporate ei, pentru remedii potrivite şi pentru consolare, adusă în faţa tronului Preasfintei Majestăţii Regale a Ungariei şi Boemiei, în genunchi. […]             De altminteri, naţiunea noastră după intrarea ei cu Traian în această Daciei, a fost oprimată în diferite feluri de vicisitudinile diferitelor timpuri. […] Chiar principii care au domnit în secolele anterioare, luând în considerare binevoitoare utilitatea naţiunii pentru bunul public şi pentru conservarea şi apărarea patriei, au hotărât să le lărgească un oarecare favor şi să le împărtăşească echitabil, precum Prea Înaltul Principe al Ardealului Acaţiu Barcsai, a dăruit clerului nostru valah pe veci cu imunitate de la plata decimilor, nonelor şi alte asemenea dări şi plăţi.[…]             Cerem: 1.  ...

Califatul arab. Ideea de Cruciadă. Imperiul Otoman

Califatul arab           Califatul arab a luat naștere după moartea lui Mahomed, cel care i-a unit pe  arabi prin intermediul islamului. La moartea lui Mahomed s-a pus problema succesiunii în statul arab. Cum Mohamed a avut o singură fiică Fatima, și conform dreptului musulman femeile nu aveau dreptul de moștenire, s-a declanșat o dispută în acest sens. Șiiții au fost fideli principiului conducerii statului  de către descendenții lui Mahomed. Suniții (Sunna=tradiție) susțin aplicarea principiului electiv a conducerii califatului .  în urma acestei dispute s-au impus suniții, Abu Bakr,  socrul Profetului a preluat conducerea statului arab devenind Calif (locțiitor al profetului). statul arab a cunoscut o dezvoltare rapidă. Arabii au cucerit Peninsula arabă, Siria, Palestina, Persia (Mesopotamia), Egiptul, Africa de Nord (Magreb) și Spania (harta aic i).   În secolul al VIII-lea, arabii au cucerit Sp...