Gelu

            XXIV. Şi prindu-se aici mult timp, atunci Tuhutum, tatăl lui Horca, cum era el om priceput, după ce a început să afle de la locuitori despre bunătăţile ţării Ultransilvane , unde stăpânirea o ţinea un oarecare blac Gelu , a început să ofteze, dacă n-ar fi posibil, prin graţia ducelui Arpad,  domnul său, să obţină ţara Ultrasilvană, pentru sine şi urmaşii săi. Ceea ce pe urmă s-a şi înfăptuit, căci urmaşii lui Tuhutum au deţinut teritoriile de peste munţi până timpul regelui Ştefan cel Sfânt, şi mult timp le-ar fi stăpânit acolo dacă Gyla cel mic, împreună cu cei doi fii ai săi, Bivia şi Bucna, ar fi vrut să se facă creştini şi dacă n-ar fi acţionat fără încetare împotriva sfântului rege[…].  

            XXV. Iar Tuhutum numit mai sus, om foarte prudent, a trimis pe un oarecare bărbat viclean, pe Ogmand, tatăl lui Opaforcos, pentru că umblând pe furiş, să se informeze asupra calităţii şi fertilităţii ţării Ultrasilvane, şi cum sunt locuitorii săi, şi dacă ar fi cu putinţă să se facă război cu ei, căci Tuhutum voia să-şi câştige nume şi pământ. După ce a sosit, i-a spus stăpânului său despre bunătăţile acelui pământ. […] Locuitorii acelui pământ sunt cei mai săraci oameni din toată lumea, fiind Blasi şi Sclaui , fiindcă nu au arme,  nici arcuri şi săgeţi, şi ducele lor Gelu este cel mai puţin tenace şi nu are în jurul său ostaşi buni şi nu îndrăzneşte să se împotrivească vitejiei ungurilor, căci are multe de îndurat de la cumani şi pecenegi.

            XXVI. Atunci Tuhutum, auzind despre bunătăţile acestui teritoriu, a trimis solii săi la ducele Arpad, a să-i dea voie să se ducă dincolo de păduri pentru a lupta contra ducelui Gelu. Ducele Arpad, după consfătuirea avută, a lăudat voinţa lui Tuhutum şi i-a dat îngăduinţa să meargă dincolo de păduri pentru a lupta contra lui Gelu. Auzind aceasta de la trimisul său, Tuhutum şi-a pregătit soldaţii şi, după ce şi-a lăsat tovarăşii săi acolo, a plecat peste păduri, către răsărit, contra lui Gelu, ducele blachilor. Iar Gelu, ducele ultrasilvan, aflând despre venirea lui, şi-a strâns armata şi, foarte repede, a pornit călare în calea lui, pentru al opri la porţile Mezeşului, dar Tuhutum, traversând pădurea într-o zi, a sosit la râul Almas. Atunci ambele armate au ajuns faţă în faţă, între ele găsindu-se numai râul. Ducele Gelu cu arcaşii săi, voia să-i oprească acolo.

            XXVII. Şi făcându-se dimineaţă, Zuhutum, înainte de auroră, a divizat armata sa în două părţi şi partea cealaltă a trimis-o puţin mai sus, pentru ca, trecând râul, fără să ştie soldaţii lui Gelu, să intre în luptă. Cum s-a şi făcut. Şi deoarece trecerea le-a fost uşoară, ambele linii au ajuns deodată la luptă, şi s-au luptat între ei cu înverşunare, dar ostaşii ducelui Gelu au fost învinşi şi mulţi dintre ei ucişi, şi încă cei mai mulţi capturaţi. Când ducele Gelu a văzut aceasta, pentru a-şi apăra viaţa, cu puţini a început să fugă. Şi când fugea în grabă spre fortăreaţa lui situată lângă râul Someş, ostaşi lui Tuhutum, urmărindu-l în fuga mare, l-au ucis pe Gelu lângă râul Căpuşi. Atunci locuitorii ţării, văzând moartea domnului lor, după propria voinţă, dând mâna dreaptă, şi-au ales ca domn pe Tuhutum, tatăl lui Horca, şi în locul acela care se chemă Esculeu, au întărit fidelitatea lor prin jurământ, şi din ziua aceea locul acela a fost numit Esculeu, fiindcă acolo au jurat[….].