Treceți la conținutul principal

Gelu



            XXIV. Şi prindu-se aici mult timp, atunci Tuhutum, tatăl lui Horca, cum era el om priceput, după ce a început să afle de la locuitori despre bunătăţile ţării Ultransilvane , unde stăpânirea o ţinea un oarecare blac Gelu , a început să ofteze, dacă n-ar fi posibil, prin graţia ducelui Arpad,  domnul său, să obţină ţara Ultrasilvană, pentru sine şi urmaşii săi. Ceea ce pe urmă s-a şi înfăptuit, căci urmaşii lui Tuhutum au deţinut teritoriile de peste munţi până timpul regelui Ştefan cel Sfânt, şi mult timp le-ar fi stăpânit acolo dacă Gyla cel mic, împreună cu cei doi fii ai săi, Bivia şi Bucna, ar fi vrut să se facă creştini şi dacă n-ar fi acţionat fără încetare împotriva sfântului rege[…].  
            XXV. Iar Tuhutum numit mai sus, om foarte prudent, a trimis pe un oarecare bărbat viclean, pe Ogmand, tatăl lui Opaforcos, pentru că umblând pe furiş, să se informeze asupra calităţii şi fertilităţii ţării Ultrasilvane, şi cum sunt locuitorii săi, şi dacă ar fi cu putinţă să se facă război cu ei, căci Tuhutum voia să-şi câştige nume şi pământ. După ce a sosit, i-a spus stăpânului său despre bunătăţile acelui pământ. […] Locuitorii acelui pământ sunt cei mai săraci oameni din toată lumea, fiind Blasi şi Sclaui , fiindcă nu au arme,  nici arcuri şi săgeţi, şi ducele lor Gelu este cel mai puţin tenace şi nu are în jurul său ostaşi buni şi nu îndrăzneşte să se împotrivească vitejiei ungurilor, căci are multe de îndurat de la cumani şi pecenegi.
            XXVI. Atunci Tuhutum, auzind despre bunătăţile acestui teritoriu, a trimis solii săi la ducele Arpad, a să-i dea voie să se ducă dincolo de păduri pentru a lupta contra ducelui Gelu. Ducele Arpad, după consfătuirea avută, a lăudat voinţa lui Tuhutum şi i-a dat îngăduinţa să meargă dincolo de păduri pentru a lupta contra lui Gelu. Auzind aceasta de la trimisul său, Tuhutum şi-a pregătit soldaţii şi, după ce şi-a lăsat tovarăşii săi acolo, a plecat peste păduri, către răsărit, contra lui Gelu, ducele blachilor. Iar Gelu, ducele ultrasilvan, aflând despre venirea lui, şi-a strâns armata şi, foarte repede, a pornit călare în calea lui, pentru al opri la porţile Mezeşului, dar Tuhutum, traversând pădurea într-o zi, a sosit la râul Almas. Atunci ambele armate au ajuns faţă în faţă, între ele găsindu-se numai râul. Ducele Gelu cu arcaşii săi, voia să-i oprească acolo.
            XXVII. Şi făcându-se dimineaţă, Zuhutum, înainte de auroră, a divizat armata sa în două părţi şi partea cealaltă a trimis-o puţin mai sus, pentru ca, trecând râul, fără să ştie soldaţii lui Gelu, să intre în luptă. Cum s-a şi făcut. Şi deoarece trecerea le-a fost uşoară, ambele linii au ajuns deodată la luptă, şi s-au luptat între ei cu înverşunare, dar ostaşii ducelui Gelu au fost învinşi şi mulţi dintre ei ucişi, şi încă cei mai mulţi capturaţi. Când ducele Gelu a văzut aceasta, pentru a-şi apăra viaţa, cu puţini a început să fugă. Şi când fugea în grabă spre fortăreaţa lui situată lângă râul Someş, ostaşi lui Tuhutum, urmărindu-l în fuga mare, l-au ucis pe Gelu lângă râul Căpuşi. Atunci locuitorii ţării, văzând moartea domnului lor, după propria voinţă, dând mâna dreaptă, şi-au ales ca domn pe Tuhutum, tatăl lui Horca, şi în locul acela care se chemă Esculeu, au întărit fidelitatea lor prin jurământ, şi din ziua aceea locul acela a fost numit Esculeu, fiindcă acolo au jurat[….].

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Declaraţia Drepturilor (1689)

      "Având în vedere faptul că abdicarea fostului [rege] Iacob al II-lea a lăsattronu8l vacant, Alteţa Sa, prințul de Orania (care cu voia Atotputernicului Dumnezeu a devenit unealta glorioasă a eliberării acestui Regat de papism şi de puterea arbitrară), la sfatul lorzilor ecleziastici şi mireni şi al mai multor persoane notabile ale Comunelor, a adresat scrisori lorzilor ecleziastici şi  mireni protestanţi, şi alte scrisori diferitelor comitate, orașe, universități, burguri şi celor cinci porturi, pentru ca să aleagă persoane vrednice să le reprezinte în parlamentul ce avea să se adune şi să reşeadă la Westminster, în a 22-a zi a lunii ianuarie 1689, în scopul de a se consfătui cu privire la mijloacele prin care religia, legile şi libertățile să nu mai cadă în primejdia de a fi răsturnate. În baza ziselor scrisori, alegerile s-au făcut.       În aceste împrejurimi, sus-zişii lorzi [...] şi Comunele, întrunite astăzi în virtutea scrisorilor şi a ...

Supplex Libellus (1744)

Carte presupusă a plângerilor clerului şi poporului român unit din Transilvania şi din părţile reîncorporate ei, pentru remedii potrivite şi pentru consolare, adusă în faţa tronului Preasfintei Majestăţii Regale a Ungariei şi Boemiei, în genunchi. […]             De altminteri, naţiunea noastră după intrarea ei cu Traian în această Daciei, a fost oprimată în diferite feluri de vicisitudinile diferitelor timpuri. […] Chiar principii care au domnit în secolele anterioare, luând în considerare binevoitoare utilitatea naţiunii pentru bunul public şi pentru conservarea şi apărarea patriei, au hotărât să le lărgească un oarecare favor şi să le împărtăşească echitabil, precum Prea Înaltul Principe al Ardealului Acaţiu Barcsai, a dăruit clerului nostru valah pe veci cu imunitate de la plata decimilor, nonelor şi alte asemenea dări şi plăţi.[…]             Cerem: 1.  ...

Califatul arab. Ideea de Cruciadă. Imperiul Otoman

Califatul arab           Califatul arab a luat naștere după moartea lui Mahomed, cel care i-a unit pe  arabi prin intermediul islamului. La moartea lui Mahomed s-a pus problema succesiunii în statul arab. Cum Mohamed a avut o singură fiică Fatima, și conform dreptului musulman femeile nu aveau dreptul de moștenire, s-a declanșat o dispută în acest sens. Șiiții au fost fideli principiului conducerii statului  de către descendenții lui Mahomed. Suniții (Sunna=tradiție) susțin aplicarea principiului electiv a conducerii califatului .  în urma acestei dispute s-au impus suniții, Abu Bakr,  socrul Profetului a preluat conducerea statului arab devenind Calif (locțiitor al profetului). statul arab a cunoscut o dezvoltare rapidă. Arabii au cucerit Peninsula arabă, Siria, Palestina, Persia (Mesopotamia), Egiptul, Africa de Nord (Magreb) și Spania (harta aic i).   În secolul al VIII-lea, arabii au cucerit Sp...