Statul român modern

Competenţe de atins:
2.3. Descoperirea constantelor în desfăşurarea fenomenelor istorice studiate

A. Adunarea Ad-hoc a Moldovei, păşind pe calea ce i s-a prescris de către Tratatul de la Paris, adecă începând a rosti dorinţele ţării, în toată curăţenia cugetului, neavând în privire decât drepturile şi folosul naţiei române, declară ca cele dintâi, cele mai mari, mai generale şi mai naţionale dorinţi ale ţării sunt:

1. Reaspectarea drepturilor principatelor şi îndeosebi a autonomiei lor, în cuprinderea vechilor lor capitulaţii încheiate cu Înalta Poartă în anii 1393, 1460, 1511 şi 1634.
2. Unirea Principatelor într-un singur stat sub numele de România.
3. Prinţ străin cu moştenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei şi ai cărui moştenitor să fie crescuţi în religia ţării.
4. Neutralitatea pământului principatelor.
5. Puterea legiuitoare încredinţată unei obşteşti Adunări, în care să fie reprezentate toate puterile naţiei.

                                  Proiectul de rezoluţie al Adunării Ad-hoc a Moldovei, 7/19 octombrie 1857

B. Eu însă, credincios misiunii ce mi-aţi dat şi cunoscând statornicia voinţă a românilor de a rămâne pururea uniţi, am proclamat, atât înaintea domniilor voastre, cât şi înaintea ţărei, Unirea definitivă a Principatelor. V-am zis, ea va fi precum România o va dori şi o va simţi. Nu mă îndoiesc, domnilor, că nici Înalta Poartă, nici puterile garante nu vor cugeta a dsfiinţa în viitor Unirea ce au recunoscut-o atât de necesară pentru fericirea Pricipatelor.

                                         Discursul lui Al. I. Cuza în faţa Adunării legislative a României, 1862

C. Români,

   În destinele omeneşti nu este o datorie mai nobilă decât aceea de afi chemat a menţine drepturile unei naţiuni şi a consolida libertăţile ei.

  O misiune aşa de însemnată m-a decis să părăsesc fără preget o poziţiune independentă, familia şi ţara de care am fost legat prin legămintele şi suvenirurile cele mai sacre pentru a urma apelul vostru.

   Primirea plebiscitului, care a pus pe capul meu coroana lui Ştefan cel Mare şi a lui Mihai Viteazul îmi impune o mare răspundere. Sper însă că-mi va dat cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu un întreg devotament, a asigura noii mele patrii o existenţă fericită şi demnă de trecutul ei.

                        Proclamaţia adresată de Carol I poporului român, Bucureşti, 11/23 mai 1866

Cerinţe:

1. Interpretaţi dorinţele românilor prezentate în sursa A.
2. Exprimaţi un punct de vedere asupra discursului din sursa B aducând două informaţii drept argumente.
3. Desprindeţi semnificaţia Proclamaţiei domnitorului Carol I folosind informaţii din sursa C.