joi, 31 octombrie 2013

Grigore Gafencu şi unitatea europeană

A.  Omul care putea cel mai bine să exprime temerile şi speranţele popoarelor Europei era Winston Churchill. El a fost marele preşedinte al Congresului de la Haga, punând în serviciul cauzei prestigiul său şi marea sa popularitate, lăsând totodată mişcarea europeană să-şi urmeze liber impulsurile, care puteau de altfel să depăşească propriile sale concepţii de om de stat britanic. Protejând ideea Europei Unite, fără a-i impune nicio constrângere, domnul Churchill a asigurat succesul Congresului şi a demonstrat deşertăciunea anumitor supoziţii care au provocat regretabile abţineri. Este drept, de altfel, să remarcăm că abţinerile „de principiu“ n-au antrenat abţineri de fapt şi că printre cei 700 de participanţi la Congres, formând una dintre cele mai strălucite adunări pe care Europa le-a cunoscut vreodată, toate culorile şi toate nuanţele politice de la dreapta la stânga (cu excepţia comuniştilor) au fost larg reprezentate. Oameni de stat englezi şi francezi, înconjuraţi de economişti, de parlamentari, de scriitori din cele două ţări se aflau lângă economişti, politicieni şi diplomaţi din Italia, Benelux, Elveţia şi din ţările scandinave; şi dacă deputaţii laburişti au fost mai puţin numeroşi decât colegii lor conservatori (al căror şef de grup a fost domnul Eden1, MacMillan2, Butler3), rolul laburiştilor nu a fost mai puţin activ. (…)
    Trebuie recunoscut că mulţi delegaţi nu aveau de la început o idee precisă despre ceea ce trebuia să însemne „Europa Unită“ şi că, pentru mulţi, dornici să se „grăbească încet“ (cum avea s-o spună şi s-o repete un distins conservator britanic), Uniunea dorită nu avea o altă semnificaţie decât aceea a unui „acord internaţional“ sau a unei noi Mari Alianţe Europene. Nu era vorba, în rezumat, după părerea lor decât de lărgirea fundamentelor Uniunii constituite curând prin tratatele încheiate între statele suverane ale Europei Occidentale.
22 PLUS, nr. 333: Congresul Europei. Haga, 7-11 mai 1948 de Grigore Gafencu,http://www.revista22.ro/22-plus-nr-333-congresul-europei-haga-711-mai-1948-12630.html
   
B.   Această dare de seamă ar fi incompletă dacă nu ar menţiona că, pentru prima dată după război, reprezentanţi liberi ai ţărilor din Est şi-au putut auzi vocea într-o adunare europeană. Ei au proclamat în mod solemn, în numele ţărilor lor invadate şi subjugate, „dorinţa lor de a face parte integrantă dintr-o Europă Unită“, ca şi profunda lor convingere că „pentru a salva şi uni Continentul trebuie să se ia în considerare problema europeană în întregul ei şi să i se găsească o soluţie de ansamblu“. Aceşti delegaţi au ţinut să afirme: „Nu există decât o singură Europă şi această Europă nu se poate naşte la o viaţă nouă în Vest dacă ea moare în Est; ea nu-şi poate regăsi sănătatea, măreţia şi forţe noi decât în cadrul limitelor sale naturale. Europa nu poate fi salvată şi unită decât dacă politica de uniune se afirmă ca un act pozitiv: dacă de la început ea întocmeşte charta libertăţilor şi a drepturilor, revendică hotărât dreptul de a conduce întregul continent şi propune o ordine comună, adică o cauză în care să se poată crede şi pentru care să poată lupta solidar toţi europenii“. (...)

22 PLUS, nr. 333: Congresul Europei. Haga, 7-11 mai 1948 de Grigore Gafencu, http://www.revista22.ro/22-plus-nr-333-congresul-europei-haga-711-mai-1948-12630.html



 C.    Peste decenii rasfoind presa exilului, Virgil Iernuca mi-a pus la indemana relatarea facuta in numarul din Noiembrie 1955 a "Romaniei Muncitoare" in care Grigore Gafencu sublinia mai apasat, motivul pentru care regimul comunist isi dezvaluia cu atata intarziere ororile savarsite:

"Asadar le-a fost frica. A continuat sa le fie frica de Maniu si Bratianu chiar dupa moartea lor, asa cum le fusese frica de ei vii. si mai mult poate. Caci unele umbre sunt mai stanjenitoare pentru Tiranie decat cei vii si inchisi. Pentru umbre nu s-au inventat inca inchisori si nici paznici. Lanturile nu s-au dovedit pana acum a putea lega umbrele. Acelea ale lui Maniu si Bratianu ce strajuiesc pamantul romanesc. Erau doi mari oameni ai Romaniei, cum sunt vapai din focul martiriului intregului  neam romanesc, reintoarse sa urzeasca flacara ce se ridica din pamantul nostru pentru libertate". 
    In luna urmatoare, Decembrie 1955, tot "Romania Muncitoare" a publicat gandurile lui Grigore Gafencu: 
"Pe cai laturalnice, din niste declaratii facute la Bucuresti si  publicate la New York, aflam despre moartea lui Iuliu Maniu.
    Barbatul care a intruchipat ani de-a rindul nadejdile, nazuintele, vointa de rezistenta si credinta in izbanda a neamului sau, ar fi murit acum trei ani, in singuratate, fara ca nimeni sa fie aflat de veste. Tacerea si taina cu care stapanii vremelnici ai Tarii noastre au invaluit aceasta moarte, vadesc nu numai deprinderile lor lipsite de orice simtire, de orice gand de omenie; ele vadesc mai ales teama lor de Iuliu Maniu care, chiar mort, ramane pentru ei si pentru samavolnica lor stapanire, cea mai grozava amenintare".


D. Nu cred că ţările apusene, şi îndeosebi Statele Unite, sunt gata de pe acum să consmită la jertfirea pe faţă a Răsăritului European; atitudinea luată în favoarea liberării acestui Răsărit, de Preşedintele Eisenhower şi de D-l. Foster Dulles e prea precisă şi prea categorică. În ce priveşte însă posibilitatea unor "garanţii" - ideea a fost mult vânturată în lumea politică apuseană, şi cu tot strigătul de alarmă dat de unii dintre noi în adunările Mişcării Europene, ea dăinuie şi ne poate pricinui surprinderi grele.
    Aici intervin şi alţi factori pe care trebuie să-i avem în vedere. tentaţiile cu privire la Răsăritul European pot cere jertfe mai mari sau mai mici, după cum această regiune e considerată ca un tot, sau ca o parte din continentul nostru, care poate fi împărţită pe fracţiuni. S-ar putea, astfel, ca puterile apusene să fie ademenite, ca pentru a obţine eliberarea unei părţi din această regiune şi anume cea mai apropiată de Apus, să sacrifice părţile cele mai îndepărtate. [...] Fiindcă este în interesul regimului sovietic şi este voinţa acestui regim, cum este şi voinţa multor europeni ca acest contact odată stabilit să fie păstrat cu orice preţ ca să se poată ajungă cu timpul la unele învoieli. Perioada în care am intrat este din păcate  prielnică tranzacţiilor. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât în urma înarmării Rusiei Sovietice cu bombe atomice, Apusul e mai potrivnic ca oricând ideii de război, şi se clatină în credinţa lui că ar mai putea alcătui o forţă precumpănitoare, adică o forţă care prin superioritatea ei săm poată impune adversarului o pace dreaptă, cum astfel o doresc apusenii.
Scrisoare a lui Grigore Gafencu adresată regelui Mihai, 28 ianuarie 1954

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu