joi, 3 mai 2012

România postbelică

Competenţe de atins:
2.2. Proiectarea unui demers de cooperare pentru identificarea şi realizarea unor scopuri comune

A. La 12 noiembrie 1947, Iuliu Maniu şi Ion Mihalache sunt condamnaţi la muncă silnică pe viaţă, ceilalţi fruntaşi la pedepse grele; toţi fără o altă vină decât aceea de a-şi fi iubit ţara. Maniu avea 75 de ani când a fost condamnat "pe viaţă". Această abjectă şi absurdă pedeapsă pentru un om de 76 de ani mi-aduce aminte de reacţia celebrului avocat Istrate Micescu, când acelaşi tribunal de la lachei l-a condamnat (pentru "complot împotriva statului") la 20 de ani de muncă silnică. "Vă mulţumesc" le-a aruncat în faţă maestrul, că mi-aţi urat o viaţă atât de lungă. Dar vă pot asigura că eu nu voi face decât doi, trei ani, atâta cât va dura republica voastră populară, restul îl veţi face voi! Acestea mi le-a povestit maestrul Istrate Micescu personal la închisoarea Văcăreşti, în iunie 1948, când ne-am întâlnit la "infirmerie".
                                                                                Nicole Baciu, Agonia României, 1944-1948

B. De la 8 mai 1953, orzul a fost principalul aliment din închisoare, şi au fost perioade, ca între 20 decembrie 1050 şi 5 ianuarie 1951, când ni s-a dat tot timpul la prânz şi la cină. Cina consta într-o ciorbă de orz, în realitate un soi de apă lături. [...] la o jumătate de oră după ce termini prânzul, îţi este din nou foame; această senzaţie devine din ce în ce mai intensă şi ajunge la apogeu pe la cinci şi jumătate seara, când, de obicei, sună clopotul pentru cină. După ciorba apoasă de seara, nici măcar nu mai ai răgazul de o jumătate de oră de la prânz; eşti flămând chiar din momentul când termini de mâncat.
Dennis Deletant, Teroarea comunistă în România. Gheorghiu-Dej şi statul poliţienesc, 1948.1965

C. Cultul personalităţii de care s-a bucurat Nicolae Ceauşescu la cea de-a 69 aniversare a sa a atins proporţii atât de mari încât un linguşitor experimentat ca Eugen Barbu, scriitor şi fost membru  al C.C. al P.C.R., a spus că ar semăna moralitatea acestui "filosof (şi) om de stat (care fusese de asemenea şi un atlet)" cu cea a unui sfânt, dacă "nu s-ar teme de (violarea) canoanelor marxiste". Şi totuşi, la numai câţiva ani după ce a ajuns la conducerea P.C.R., Ceauşescu însuşi a declarat: "Noi nu avem nevoie de idoli. Marxism-leninismul respinge şi a respins astfel de concepţii ca străine ideologiei clasei muncitoare". El a luat în 1968 această poziţie decisivă împotriva cultului personalităţii pentru aşi consolida statutul în P.C.R.
                                                                        Anneli Ute Gabanyi, Cultul lui Ceauşescu

Cerinţe:
  1. Analizaţi contextul prezentat de sursa A şi expuneţi un punct de vedere argumentat referitor la impunerea comunismului în România.
  2. Descrieţi modul de viaţă al deţinuţilor politici regăsit în sursa B şi interpretaţi scopul urmărit de autorităţile comuniste.
  3. Dezbateţi originile cultului personalităţii şi a modului de construire a acestuia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu