vineri, 4 mai 2012

Fundamentalismul

Competenţe de atins:
3.4.Analiza diversităţii sociale, culturale şi de civilizaţie în istorie pornind de la sursele istorice

A. Este dificil, dacă nu aproape imposibil, să defineşti fundamentalismul. În primul rând, trebuie spus că termenul a căpătat o încărcătură negativă, are o „presă proastă“, dacă îmi este permisă această expresie, uneori pe nedrept, ceea ce face utilizarea lui problematică. Este un cuvânt cald ca o castană abia scoasă din foc, dar nici nu avem un altul mai bun la îndemâ­nă pentru a-l înlocui. Ne asumăm aşadar riscul de a-l utiliza. Nu putem defini exact fundamentalismul, ce-i drept, dar măcar putem încerca să-i construim o imagine din bucăţi, ca pe un puzzle. Contrar definiţiilor aseptice, de dicţionar (fundamentalismul este un produs al protestantismului american de final de secol XIX opus liberalismului teologic care lua o prea mare extindere în Biserică şi interpretarea Bibliei etc.), fundamentalismul, ca stare de spirit, este vechi de când lumea. Creştinii, evreii şi musulmanii au dezvoltat diverse forme de credinţă militantă, cu scopul declarat de a (re)aduce religia din conul de umbră sau uitare în care ea se găsea din cauza gustului de moment al zilei (rădăcinile adânci ale termenului secularizare vin de fapt din latină şi semnifică dorinţa de a trăi după moda zilei). După unii autori contemporani care s-au ocupat intens de subiect, fundamentalismul n-ar fi decât „o radicală reconstrucţie şi redistribuire a tradiţiei religioase în scopuri nu totdeauna religioase“ (Steve Bruce).
                                                Mirel Banica, Câteva note despre fundamentalismul religios, Revista 22

B. Încă de la apariţia religiei, războaiele au fost duse în numele unui zeu sau altul, cele mai violente dintre ele continuând să fie şi astăzi racordate la elemente de natură religioasă, împreună cu alte aspecte de ordin etnic şi naţional, internaţional, economic, teritorial sau cultural. Ameninţări serioase la adresa individului, conflictele a căror sursă o constituie religia tind să devină războaie sângeroase şi prelungite. Purtat în termeni religioşi, conflictul devine un conflict al valorii, avînd de ambele părţi fie un rezultat decisiv, fie unul cu sumă nulă. De menţionat că dintotdeauna convingerea religioasă a fost şi va fi o sursă de conflict atât în interiorul comunităţilor cât şi între comunităţi. Acestea îşi impun de fapt propriile judecăţi cu privire la ceea ce este bine şi ceea ce e rău şi sunt ferm convinse că în afară de forţă, care să ducă în final la separarea lor, deci la apariţia faliei, nu există nici un punct comun care să ducă la soluţionarea diferendului dintre ele. Deşi războaiele între clanuri, triburi, grupuri etnice, comunităţi religioase şi naţiuni au fost dominante în orice eră şi în orice civilizaţie, fiind adânc înrădăcinate în identităţile oamenilor, din momentul în care religia a devenit caracteristica definitorie a civilizaţiilor, războaiele liniilor de falie tind să aibă loc aproape întotdeauna între popoare de religii diferite.
                  Călin Sinescu, Liliana Trofin, Religia- sursă majoră de insecuritate şi conflict, Sfera Politicii, 140

Cerinţe:

  1. Discutaţi folosind sursa A ideea de fundamentalism şi încercaţi să aduceţi o definiţie acestuia.
  2. Analizaţi cauzele fundamentalismului folosind sursa B şi exprimaţi un punct de vedere argumentat în acest sens.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu