Consiliul de Coroană acceptă cedarea Basarabiei

   Joi, 27 iunie, ora 20
   Consiliul are loc şi am ieşit din el amărât şi dezgustat, toţi acei care făceau pe eroii la prânz s-au dezumflat. Numai 6 voturi, din cei 26 prezenţi, am fost pentru rezistenţă. Numele lor merită să fie scrise cu litere de aur în cartea demnităţii româneşti: Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Ştefan Ciobanu, Ernest Urdăreanu. Toţi ceilalţi, cu oareşicare nuanţă, au fost pentru acceptarea ultimatulmului.
  1. Angelescu    da (discuţii)
  2. Vaida          da
  3. Mironescu   da
  4. Iorga           nu - cu condiţiuni
  5. Argetoianu  da
  6. Ballif           da
  7. Iamandi      nu
  8. V. Antonescu  expectativ
  9. Cancicov    da
  10. Dragomir    nu
  11. Pop            nu
  12. Hortolomei  da (discuţii)
  13. Christu       da (discuţii)
  14. Giugurtu     da
  15. Ciobanu     nu
  16. Macovei    da (discuţii)
  17. Andrei        da (discuţii)
  18. Mitiţă         da (discuţii)
  19. Slăvescu    da 
  20. Ilcuş          da
  21. Ralea         da
  22. Giurescu    da
  23. Ghelmegeanu  da
  24. Portocală   da
  25. Bentoiu      da
  26. Urdăreanu nu  
     Au fost impresionaţi de sfaturile ce ne-au venit de peste graniţă, au fost impresionaţi şi de ideea că nu vom putea câştiga acest război. Unii au propus rezistenţă şi, pe urmă, cedarea, ar fi fost cel puţin un gest.
   Un mic incident comico-tragic a fost în cursul atacului lui Iorga împotriva lui Ţenescu şi Slăvescu; l-am întrebat cât crede că costă un avion de bombardament, mi-a răspuns că crede că, probabil, vreo 500.000 lei; a rămas extrem de uimit când a auzit că e 30 de milioane.
   Discuţii mai îndelungate au fost inutile, deci am încheiat Consiliul printr-o scurtă cuvântare, în care am spus că este ziua cea mai dureroasă a vieţii mele, această zi în care trebuiam să mă bucur că fiul meu şi-a trecut bacalaureatul. Că consider că se face o mare greşeală de a se ceda fără nicio rezistenţă, aproape un sfert de ţară, dar mă văd copleşit de avizul marii majorităţi a acelora cărora le-am cerut sfatul. Am plecat fără a mai da mâna cu nimeni, adânc amărât şi convins că urmările celor hotărâte vor fi foarte rele pentru ţară, chiar dacă, cum crede Argetoianu, foarte curând vom recăpăta ce am pierdut.
  Carol al II-lea, Între datorie şi pasiune. Însemnări zilnice, vol. II (1939-1940) 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Declaraţia Drepturilor (1689)

Formarea statelor medievale românești

Ideea de Europa (clasa a XI-a)