vineri, 11 februarie 2011

Formarea statelor medievale româneşti (I) Transilvania şi Ţara Românească

Competenţe de atins:
1.1. Folosirea limbajului adecvat în cadrul unei prezentări orale sau scrise;
5.3. Utilizarea adecvată a coordonatelor temporale şi spaţiale relative la un subiect istoric

A. XXVI. Atunci Tuhutum, auzind despre bunătăţile acestui teritoriu, a trimis solii săi la ducele Arpad, a să-i dea voie să se ducă dincolo de păduri pentru a lupta contra ducelui Gelu. Ducele Arpad, după consfătuirea avută, a lăudat voinţa lui Tuhutum şi i-a dat îngăduinţa să meargă dincolo de păduri pentru a lupta contra lui Gelu. Auzind aceasta de la trimisul său, Tuhutum şi-a pregătit soldaţii şi, după ce şi-a lăsat tovarăşii săi acolo, a plecat peste păduri, către răsărit, contra lui Gelu, ducele blachilor. Iar Gelu, ducele ultrasilvan, aflând despre venirea lui, şi-a strâns armata şi, foarte repede, a pornit călare în calea lui, pentru al opri la porţile Mezeşului, dar Tuhutum, traversând pădurea într-o zi, a sosit la râul Almas. Atunci ambele armate au ajuns faţă în faţă, între ele găsindu-se numai râul. Ducele Gelu cu arcaşii săi, voia să-i oprească acolo.
                                                                                                           Anonymus, Gesta Hungarorum 


  B.    Mai rămăseseră dintre huni trei mii de bărbaţi care au scăpat cu fuga din războiul Crimhildin şi care, temându-se de popoarele din apus, au rămas tot timpul in câmpia de la Chigla, până în vremea lui Arpad. Aceştia nu s-au chemat aici huni, ci secui. Căci toţi aceşti secui sunt rămăşiţe  ale hunilor care, când au aflat că ungurii se întorc din nou în Panonia, le-au ieşit în cale, când se întorceau, în Rutenia şi, după ce au cucerit împreună Pannonia, au dobândit o parte din aceasta, dar nu în câmpia Pannoniei, ci vecini cu românii, au avut aceeaşi soartă în munţii de graniţă. De aceea, amestecându-se cu românii, se spune că se folosesc de literele lor.
                                                                                    Simion de Keza, Gesta Hungarorum et Hunorum 


C.      În numele Sfintei Treimi una şi nedespărţită, Amin. Bela, din mila lui Dumnezeu regele Ungariei, Dalmaţiei, Croaţiei, Ramei, Serbiei, Galiţiei, Lodomeriei şi Cumaniei de-a pururi.
            După o îndelungată sfătuire cu fruntaşii şi baronii regatului nostru, ne-am oprit la această hotărâre, luată dimpreună cu venerabilul bărbat Rermbald, marele preceptor al ospitalierilor din Ierusalim din părţile de dincolo de mare, […] îi dăm şi dăruim lui şi prin dânsul numitei case, întreaga ţară a Severinului împreună cu munţii ce ţin de ea şi cu toate celelalte ce atârnă de ea, precum şi cu cnezatele lui Ioan şi Farcaş până la râul Olt, afară de pământul cnezatului voievodului Litovoi, pe care îl lăsăm românilor aşa cum l-au stăpânit aceştia şi până acum. Şi mai îngăduim ca jumătate din toate veniturile şi foloasele ce se vor strânge pe seama regelui de la românii care locuiesc în ţara Litua – în afară de Ţara Haţegului cu cele ce ţin de dânsa- să le culeagă sus zisa casă. Mai voim ca sus zişii români să ajute pe sus zişii fraţi cu mijloacele lor ostăţeşti întru apărarea ţării şi înfrângerea şi pedepsirea atacurilor ce ni s-ar aduce  de către străini, iar din partea lor aceşti fraţi să fie datori la prilejuri asemănătoare să le dea lor sprijin şi ajutor, pe cât le va sta în putinţă. […] Pe lângă aceasta, am dăruit amintitului perceptor şi prin dânsul casei ospitalierilor toată Cumania, de la râul Olt şi munţii Transilvaniei, sub aceleaşi îndatoriri ce sunt arătate mai sus cu privire la ţara Severinului- în afară de ţara lui Seneslau, voievodul românilor, pe care le-am lăsat-o acelora, aşa cum au stăpânit-o până şi acum- şi întru totul sub acele îndatoriri, rânduite mai sus cu privire la ţara Litua. Însă nu vrem să trecem cu vederea acest lucru, că de la intrarea în stăpânire a des-pomeniţilor fraţi, în timp de douăzeci şi cinci de ani, numita casă va strânge toate veniturile ţării Cumaniei în întregime, afară de cele din sus amintita ţară a lui Seneslau, din care vor avea numai jumătate din venituri şi din foloase.
                                                                                                          Diploma cavalerilor ioaniţi

D.  După ce regele [Ungariei] a cuprins Severinul şi fortăreaţa lui, le-a încredinţat toate numitului Dionisie împreună cu demnitatea de ban. Făcându-se aceasta, Basarab a trimis la rege o solie vrednică de toată cinstea ca să-i spună regelui: "Fiindcă voi, rege şi stăpân al meu, v-aţi ostenit cu strângerea oştirii, eu voi răsplăti osteneală voastră cu 7.000 de mărci de argint şi voi lăsa în pace şi Severinul cu toate cele ce ţin de el, pe care acum cu puterea le ţineţi în mâinile voastre. pe deasupra, tributul pe care-l datorez coroanei voastre îl voi plăti cu credinţă tot anul. Şi nu mai puţin voi trimite la curtea voastră pe unul dintre fii mei, pentru ca să servească pe banii mei şi pe cheltuiala mea, numai să vă întoarceţi îndărăt cu pace şi să  înconjuraţi primejdia persoanelor voastre, pentru că dacă veniţi şi mai mult înlăuntrul ţării, nu veţi mai putea nicidecum să înconjuraţi primejdia". Regele auzind acestea, cu mintea trufaşă, a izbucnit faţă de soli cu următoarele vorbe, zicându-le: "Să spuneţi aşa lui Basarab că el e păstorul oilor mele şi eu din ascunzişurile sale de barbă îl voi scoate".[...]
Regele a ajuns pe o cale oarecare cu toată oastea sa, dar calea aceasta era cotită şi închisă de amândouă părţile de râpe înalte de jur împrejur, şi pe unde această cale era mai largă, acolo românii în mai multe locuri o întăriseră împrejur cu prisăci. Iar regele şi toţi ai săi, negândindu-se în adevăr la aşa ceva, mulţimea nenumărată a românilor sus pe râpe a alergat din toate părţile şi a aruncat săgeţi asupra oastei regelui care se găsea în fundul unei căi adânci, ce nici nu se putea numi cale, ci mai curând un fel de corabie strâmtă, unde din pricina înghesuielii cei mai sprinteni cai şi ostaşi cădeau din toate părţile în luptă. [...]
Iar regele îşi schimbase însemnele armelor sale, cu care s-a îmbrăcat Deseu, fiul lui Dionisie, pe care crezându-l românii însuşi regele, l-au omorât cu cruzime. Şi  însuşi regele abia a scăpat cu câţiva inşi.
                                                                                                        Cronica pictată de la Viena

Cerinţe:
  1. Menţionaţi pe baza sursa A motivaţiile lui Tuhutum în cucerirea Transilvaniei.
  2. Precizaţi folosind sursa B originea etnică a secuilor.
  3. Specificaţi folosind informaţiile din sursa B care sunt interacţiunile dintre secui şi românii găsiţi de aceştia în zona Transilvaniei.
  4. Menţionaţi formaţiunile atestate de documentul C.
  5. Extrageţi din textul C numele dat Ţării Româneşti de regele maghiar.
  6. Numiţe regele Ungariei la care face referire sursa D.
  7. Analizaţi atitudinea regelui Ungariei faţă de Basarab din sursa D aducând două informaţii în acest sens.
  8. Prezentaţi desfăşurarea luptei dintre Basarab şi regele maghiar şi argumentaţi alegerea locului confruntării de români.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu